În timp ce autoritățile din domeniul sănătății se tem de o relaxare a comportamentului care ar putea duce la o avalanșă de noi cazuri, unii experți, în minoritate, explică faptul că ei nu cred în riscul unui al doilea val, iminent sau nu, scrie franceinter.fr.
În timp ce stresul este maxim în acest weekend prelungit și autoritățile sunt îngrijorate de o relaxare generală care ar putea duce relativ rapid la o creștere a cazurilor noi, unii medici consideră că un al doilea val, dacă va exista, nu va sosi înainte de toamnă iar alții ajung atât de departe încât să spună că nu va ajunge niciodată.
Sunt cu siguranță o minoritate ,dar au curajul să o spună. Nu ca sa provoace polemici, ci pentru că ei sunt convinși de asta. Punctul de legatură al acestor optimiști este profesorul Didier Raoult, de la Marsilia, însă alții, mult mai puțin mediazași, cred și ei că epidemia se află în spatele nostru.
„Cu greu mai vedem pacienți cu Covid în serviciul de urgență”
Medic de urgență la spitalul Avicenne din Bobigny, regiunea pariziană, profesorul Frédéric Adnet vedea în martie / aprilie până la o sută de pacienți Covid pe zi. De la începutul lunii mai, abia daca a mai văzut unul. Potrivit acestuia toți indicatorii sunt pe verde, iar virusul, care a lovit din greu secția lui, nu mai circulă cel puțin deocamdată. "Poate că acesta este istoria naturală a acestei epidemii", a spus el. "Astăzi sunt foarte puține apeluri Covid la camera de urgență, iar testele revin aproape toate negative. Este poate și un efect sezonier dar în acest cartier unde nu a fost niciodată o adevarata izolare din cauza condițiilor de viață precare, au existat multe, multe cazuri, iar astăzi aproape nu mai e nici unul. Așadar, eu sunt prudent optimist. Desigur, trebuie să menținem gesturile de barieră, care ne-au ajutat foarte mult, dar nu cred în amenințarea unui al doilea val iminent, îl putem avea în această iarnă ca în cazul altor coronavirusuri, dar deocamdată, totul se întâmplă ca și cum epidemia e în spatele nostru".
"Nicăieri în lume nu văd un al doilea val"
Profesorul de fiziologie și directorul Institutului de Cercetări Biomedicale și Epidemiologie a Sportului (IRMES), Jean-François Toussaint e si mai radical.
Pentru el, nu există niciun al doilea val nicăieri în lume, așa că nu există niciun motiv să existe unul în Franța. "Într-un sfert dintre țările afectate de cel puțin un caz de Covid, niciuna nu a suferit contaminări noi sau morti timp de câteva săptămâni, așa că pentru aceste țări faza inițială a acestei pandemii s-a încheiat. Este adevărat în Taiwan, Noua Zeelandă, Albania. Și în Europa, focarele pe care le vedem sunt doar evoluții ale valului inițial care se încheie. Dacă în țările din America de Sud, cum ar fi Brazilia, Peru sau Chile, unde epidemia este foarte puternică în acest moment, putem observa că cifrele scad în zilele următoare, dacă acestea nu rămân ridicate pe tot parcursul iernii din sud și urmează aceeași dezvoltare dinamică ca și în restul lumii, atunci putem privi spre viitor cu mare optimism. "
„Epidemia se încheie”
Pentru Jean-François Toussaint, cât și pentru Laurent Toubiana, epidemiolog și cercetător la Inserm, analiza dinamicii epidemiei a fost greșită din start. Potrivit acestora, virusul a început să circule în Franța fără să facă zgomot înainte de luna martie, poate chiar de toamna trecută. Epidemia a lovit apoi foarte tare și i-a afectat pe toți cei pe care i-a putut atinge, așa că virusul nu ar avea pe cine să infecteze astăzi.
„Epidemia este așadar în spatele nostru, se termină”, afirmă Laurent Toubiana fără să se îndoiască.
Acest discurs contrastează puternic cu discursul ambiental și cu cifrele date recent de Institutul Pasteur. Într-un studiu publicat pe 13 mai, cercetătorii de la Institut estimează că doar 4,4% din populația franceză (sau 3,7 milioane de persoane) au fost contaminate. Departe de 70% din populație care ar trebui să fie atinsă pentru a spera imunitate colectivă care ar împiedica răspândirea virusului.
Nu crede în cifrele prezentate
Laurent Toubiana nu crede în această cifră. Potrivit acestuia, o parte mult mai mare a populației s-a intalnit cu virusul: au fost asimptomaticii pe care nu i-am văzut dar există și persoane care nu sunt sensibile la virus.
Au fost în contact cu el, dar sistemul lor imunitar l-a respins, fără să facă măcar anticorpi. "Acestea sunt lucruri care se întâmplă, nu toată lumea este egală. Aveți oameni care întâlnesc pacienți infecțioși fără să se îmbolnăvească niciodată. Este o presupunere, dar este baza raționamentului meu: valul de epidemie a trecut, a fost enorm, a infectat pe toată lumea, dar nu va reveni, deoarece toate persoanele care trebuiau să fie afectate au fost deja afectate, epidemia se apropie de sfârșit ".
În sfârșit, dacă există un al doilea val, avertizează Jean-François Toussaint (care a considerat întotdeauna izolarea ca o măsură foarte exagerată, nefondată, chiar periculoasă), aceasta va fi în primul rând social și economic, poate chiar sanitar daca ne gandim la toți pacienții non-Covid ignorați în timpul crizei. "Covidul a ucis puțin peste 320.000 de oameni din decembrie dar in acest timp 28 de milioane de oameni au murit din alte cauze. Îmi pun întrebarea: care sunt prioritățile?"