Amintiri din vacanţă: enterobacteriile!

16 Iul 2015
Amintiri din vacanţă: enterobacteriile!
 Un raport privitor la bolile infecţioase şi tropicale al Asistenţei Publice şi Spitale din Paris, publicat în revista Clinical Infectious Diseases, arată că jumătate dintre turiştii francezi care revin din vacanţe petrecute în Asia, America de Sud sau Africa subsahariană sunt infectaţi cu enterobacterii multirezistente. Totuşi, panica se mai domoleşte când aflăm că 95% dintre turiştii care prezintă aceste bacterii le elimină spontan în decursul a trei luni de la revenirea acasă. La întoarcerea din Asia, peste 72% dintre călători sunt purtători ai acestor bacterii, 42% dintre cei ce revin din zona Africii subsahariene şi aproximativ 30%, dintre cei întorşi din America de Sud. Iar din totalul francezilor revinţi din vacanţă , 51% prezentau enterobacterii multirezistente în tubul digestiv.  

Contaminarea cu acest tip de bacterii este facilitat de apariţia diareei şi folosirea antibioticelor care sensibilizează barierea naturală reprezentată de bacteriile prezente în mod normal în tubul digestiv. Mai mult, în sejururile aşa-zis „deschise”, cu familia, suntem mai expuşi infectării, comparativ cu situţia în care suntem în sejururi „închise”, tip hotel-club.

 
Enterobacteriile sunt în mod natural prezente în tubul digestiv. Dacă unele sunt perfect inofensive, altele pot fi responsabile de infecţii grave. În aceste cazuri, pacienţii sunt trataţi, cu antibiotice. Din păcate, o parte dintre aceste bacterii sunt rezistente la antibiotice, făcând extrem de dificil tratamentul.

 Medicii infecţionişti atrag atenţia că pericolul de a ne infecta cu asemenea bacterii este mai frecvent în zonele tropicale, dar el există oriunde ne-am petrece vacanţa. Dar persoanele care revin în ţară din zone tropicale şi prezintă febră, diaree, stări de vom şi de greaţă etc. trebuie să consulte de urgenţă medicul de familie sau specialist. Este foarte important să nu amânaţi consultarea medicului întrucât infecţia poate fi diagnosticată înainte de a dezvolta complicaţii şi, deci, tratamentul este mult mai uşor. De asemenea, luând infecţia din pripă, reuşiţi, în cazul în care este contagioasă, să-i protejaţi pe cei din jurul dumneavoastră să nu se îmbolnăvească.

Medicii ne reamintesc, totodată, să folosim cu prudenţă antibioticele şi să prevenim infecţiile prin respectarea regulilor de igienă, în special să ne spălăm pe mâini temeinic, cu multă apă şi săpun, cât mai frecvent, mai ales înainte şi după ce folosim toaleta, înainte şi după ce mâncăm. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră