Femeile cu vârste între 50 şi 69 de ani, care efectueazuă mamografii din doi în doi ani, au un risc mai mic cu 40% de a-şi pierde viaţa din cauza cancerului mamar la vârste între 70 şi 75 de ani, avertizează o sinteză a studiilor ştiinţifice coordonate de Agenţia internaţională pentru cercetarea cancerului (IARC), subordonat Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În schimb, a face mamografii din doi în doi ani în cazul femeilor cu vârste de până la 40 de ani nu prezintă beneficii. “Această analiză importantă trebuie, credem noi, să convingă femeile din toată lumea asupra faptului că mamografia salvează vieţi şi că depistarea cancerului de sân este un instrument util esenţial pentru creşterea numărului diagnosticelor precoce şi în acest fel să reducem mortalitatea”, comentează profesorul Stephen Duffy de la Universitatea Queen Mary din Londra, citat de Franceinfotv.
În ciuda acestor succese, prof. Duffy subliniază necesitatea „de a continua eforturile în domeniul cercetării şi a altor metode de depistare mai eficiente. De exemplu, tomosinteza în 3D, o mamografie numerică care ar putea fi adaptată pentru sondarea ţesuturilor mamare dense”.
În prezent, la nivel mondial, cancerul mamar este cea mai frecventă formă de cancer la femei şi a doua cauză de deces prin neoplazie în ţările dezvoltate. În ţările sărace, unde femeile sunt diagnosticate cu această boală în stadii avansate, cancerul este prima cauză de deces. Potrivit OMS, în 2012, la nivel global, cancerul mamar a provocat 521.000 de decese.