Cercetătorii de la Google lucrează la un nou proiect de inteligenţă artificială. Proiectul se numeşte Im2Calories şi are ca obiectiv evaluarea numărului de calorii dintr-un platou pornind de la o fotografie. Potrivit Popular Science, Kevin P. Murphz, cercetător la Google, autorul acestui proiect, spune că prin această metodă se analizează în detaliu pixelii unei fotografii şi vor folosi „algortmi sofisticaţi” pentru a evalua dimensiunea şi forma farfuriei sau a alimentului. Im2Calories nu are nevoie de fotografii cu înaltă rezoluţie pentru a funcţiona şi se poate corecta, dacă, de exemplu, a confundat ouăle ochiuri cu ouă fierte, care nu conţin acelaşi număr de calorii.
Pentru mine, este clar ceea ce vor oamenii şi ceea ce le este cu adevărat util. OK, va fi, probabil, o marjă de eroare de 20%. Dar este puţin importantă. Vom avea în schimb o medie pe săptămână, pe lună sau pe an. Noi vom putea să colectăm şi să interpretăm informaţiile, să facem statistici la nivelul populaţiei. Unii dintre colegi mei care lucrează în epidemiologie şi sănătate publică îşi doresc asemenea date, mai spune Murphz.
Google a depus un brevet pentru Im2Calories, deşi cercetătorii mai au de lucru pentru a pune la punct această metodă.