“Toate partidele, aceeași mizerie!” ”Merci că demisionați, dar de PUIE nu scăpați!” ”Vrem dreptate, nu anticipate” ”Colectiv, Colectiv!”
Ieșiți în a treia seară consecutiv în stradă, tinerii (și nu numai) prezenți în Piața Universității nu au mai mărșăluit pe străzi sau pe la instituțiile statului, ci și-au revendicat cererile rămânând numai în perimetrul zonei reprezentative pentru Revoluția română. După ce au provocat căderea unor capete din spectrul politic și administrativ, tinerii vor să schimbe întregul sistem. O noțiune, ați zice, abstractă, dar a dracului de vie, de prezentă, care a apăsat umerii românilor timp de 26 de ani. Și vor acest lucru ACUM, conform unei lozinci scrise pe o pancartă. ”Schimbarea nu are pauze publicitare!”
Aseară, pe la ora 18, când am coborât din autobuz la Galeriile Orizont și-am luat-o spre Piața Universității, orașul încă era sub semnul rutinei de zi cu zi: circulația era fluentă pe toate arterele, oamenii mișunau care-ncotro, nici urmă de SPP-iști cantonați în zonă. Ba nu, mint, am văzut doi care veneau agale, plimbându-se pe sub castanii de lângă trotuar, adulmecând toamna și vorbind de-ale lor. Aproape de fostul restaurant Dunărea, o gheretă cu deschidere la stradă, plină cu tot felul de tricouri, eșarfe, pălării, etc. și câteva mese cu cărți la vânzare erau semnul clar de încredere că tinerii vor fi pașnici, nonviolenți și că își vor vedea de-ale lor, fără să distrugă sau să vandalizeze. Ceea ce s-a și întâmplat.
Lângă gheretă, o patiserie cu ștaif își făcea planul. Pentru ei, dacă manifestațiile ar ține până la Crăciun, patronii și-ar face revelionul în țări exotice. Cred că se și roagă pentru asta. Mișcarea începea mocnită doar ”la fântâni” și, oarecum, în fața Teatrului Național. Nu părea lume multă: vreo 3-4oo de persoane. Numai că, în 20 de minute, numărul lor s-a dublat. Două steaguri tricolore uriașe erau fâlfâite de un tip cu alură de ruigbist și de un altul înalt, slab, cu părul lung strâns în coadă, cu barba până la brâu și figură de Arseine Boca. La ieșirea spre stradă, prezenți numai, așa, de formă, câțiva SPP-iști dialogau amical cu manifestanții, fără să lase impresia că s-ar opune vreunei acțiuni a lor.
Drept pentru care, la 18.20, după un scenariu petrecut poate și în serile precedente, trei s-au horărât:”Noi ieșim pe stradă, când ajungem în mijloc, veniți după noi!”, spun unui grup de 15-20 de inși. Slalomând printre mașinile care încă circulau, în câteva secude erau în mijlocul bulevardului. Năvala mulțimii a fost instantanee. În 20 de secunde, cei de ”la fântâni” se uniseră cu cei din fața Teatrului ocupând strada. Gata! Așa se ocupă Piața Universității, când nimeni nu se opune. SPP-iștii se volatilizaseră deja, ba mai mult, în momentul în care cei trei erau printre mașini, polițiștii de la circulație au oprit imediat traficul, blocând intersecția de la Intercontinental. Frumoasa nebunie începea.
Tinerii sar strigând ”Colectiv, Colectiv!”. Auzind probabil de la televizor ideea că, neexistând un lider al Pieței și cine are o portavoce poate ajunge ministru, cine credeți că apare cu o portavoce în mână? Vă dau 100 de încercări și n-o să nimeriți! Dumitru Dincă. Da, da, revoluționarul lu pește de acum 26 de ani. Blocat în proiect, învechit în sloganurile din 89, bălmăjește ceva cu jos comunismul, jos ciuma roșie, fără violență, etc. Imediat tinerii îl taxează, acoperindu-l vocal cu militantul ”Colectiv, Colectiv”. Ba, unul chiar îi strigă de la obraz:”Lasă, dracu, portavocea aia și du-te acasă!”. Cu coada între picioare, Dincă se pierde în mulțime.
Într-o oră, numărul celor din Piață ajunge la 10.000 de persoane. Un grup de fete formau un cor ad-hoc: ”Schimbăm un sistem, nu schimbăm un nume!”. Cum tot trăim într-o economie de piață, câțiva întreprinzători vindeau prin mulțime măștile acelea albe, masca lui Guy Fox (cel care acum vreo 300 de ani vroia să dinamiteze parlamentul engez, dar l-au prins), cu prețul de 10 lei bucata. Lozinci se făceau auzite și pancarte de doreau citite: ”Jos Parlamentul, jos corupții!”, ”Ole, ole, România liberă!”, ”Toate partidele, aceeași mizerie!”. Pe o altă pancartă era scris așa, cu schepsis, intenționat fără cratimă: ”NEAM săturat, vrem guvern tehnocrat!”. Alta era șugubeață: ”Merci că demisionați, dar de PUIE nu scăpați!”
Ca să se mai desmorțească și să se încălzească totodată, la intervale de timp, urma scandarea. ”Cine nu sare, nu vrea schimbare!”. Toți săreau, bucurându-se că sunt înfrățiți într-un gând comun. Spre miezul nopții, lumea a început să se disperseze. A doua zi urmau să dea tribut societății, rea sau bună, mergând la serviciu, școală, facultate. Ce va fi în zilele următoare? Spre deosebire de previzibilul mecanism și mentalitate a actualei clase politice, din fericire, frumoșii tineri ai marilor orașe sunt imprevizibili. Din nefericire, însă, față de cei care au murit la clubul Colectiv, în numele cărora s-a declanșat inițial această mișcare de stradă, această descătușare de energie, noi, încă muritori de rând, vom trăi și vom vedea. Deie Domnul să vedem SCHIMBAREA. Dar nu schimbarea la față a actualilor politicieni, ci SCHIMBAREA în esență!
