Utilizatorii Apple sunt familiarizați cu Siri, asistentul personal al companiei, care îi ajută cu foarte multe, de la apelarea rapidă, la programarea unei întâlniri și căutarea unei direcții.
Siri există şi în varianta de voce feminină, şi în varianta de voce masculină.Ziariştii de la theGuardian i-au găsit pe cei trei.
Jon Briggs a fost cel mai uşor de identificat, fiind prima voce masculină britanică a Siri. Susan Bennett este familiară ca varianta americană a Siri, fiind și vocea Delta Airlines.
Karen Jacobsen este renumită în Australia ca " fata GPS", iar fiul ei spune că este ciudat să vorbescă cu o versiune a ei care nu este în interiorul unui telefon.
Vocile originale Siri au fost selectate dintr-o bancă de voci digitale, care au fost înregistrate în 2005. „Am înregistrat patru ore pe zi, cinci zile pe saptamana timp de o luna. Procesul se numește concatenare, și motivul pentru care inițial Siri a fost atât de iconic este pentru că ea a fost prima voce care suna ca a unui robot, dar era cât se poate de umană”, a explicat Susan Bennett.
Karen a spus că a participat la selecţie cu gândul clar de a câştiga – "acest job este al meu!", mi-am spus. Întrebată dacă a avut un contract cu Apple, Karen a spus, în cel mai curat accent Siri – „nu sunt autorizată să vă dau această informaţie”.
Jon, care este vocea masculină Siri, a explicat că nu a spus niciodată public că el este vocea din spatele aplicaţiei Apple. Dar cum lucrează de 13 ani pentru BBC, chiar vocea a fost cea care l-a dat de gol, la un moment dat.
În schimb, Susan nu a ştiut c[ vocea ei a fost selectată pentru Siri. Într-una din zile, a primit un mail de la un coleg care îi scria: " Hei, ne jucam cu acest nou iPhone . Nu eşti tu Siri ?"
„Am intrat pe site-ul Apple ca să aud vocea și m-am recunoscut imediat. Am avut o mulțime de sentimente. Pe de o parte am fost flatată că vocea mea a fost alesă, dar a fost ciudat că nu am ştiut despre asta dinainte”, a spus Susan.
Susan, renunită în Australia, a mai spus că oamenii nu îi recunosc de obicei vocea de zi cu zi, întrucât nu este la fel de profundă ca Siri. „Odată ce oamenii știu cine sunt, se sperie un pic. Sunt mereu uimită de cât de mult oamenii se relaţionează la Siri ca la o persoană,” a spus aceasta.
Jon a povestit că femeile îi spun că, de multe ori, l-au cerut de soţ prin intermediul aplicaţiei Siri. „Probabil că am primit mai multe cereri în căsătorie decât orice englez. Cu toate acestea, sunt încă singur”, a mai spus Jon.