Tokes îşi vrea decoraţia înapoi şi cere protecţie internaţională

04 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Tokes îşi vrea decoraţia înapoi şi cere protecţie internaţională

"Am înaintat o plângere prealabilă către Klaus Iohannis să revizuiască hotărârea lui privind retragerea distincției mele. Avem argumentele noastre concrete. De exemplu, ordinul poate fi retras pe baza unor fapte comise. Eu nu am comis niciun fapt care contravine decorării mele cu Steaua României și pentru ceea ce am fost decorat, rolul meu din revoluția din 1989, acesta nu poate fi contestat', a declarat Tokes, într-o conferință de presă, conform agerpres.ro.

Eurodeputatul a mai spus că Tribunalul București i-a refuzat plângerea împotriva colonelului Filip Teodorescu, unul dintre foștii conducători ai Securității, și Ioan Talpeș, fost director al SIE, care l-au numit "trădător de țară" și "spion străin", într-un program de televiziune.

"Nu avem încă motivarea Tribunalului București, ca să atacăm în continuare. Eu cred că acest fapt face parte din acel proces de demolare a lui Laszlo Tokes, vor să facă din mine din erou al României, cum m-a numit Iliescu, un trădător de țară. Se face de 26 de ani", a spus Tokes.

El a afirmat că, având în vedere că se simte amenințat, a cerut recent protecție internațională și protecție Ungariei, într-o declarație politică, la Budapesta, în cadrul forumului reprezentanților maghiari din Bazinul Carpatic. Tokes a mai spus că, în mod public, s-a adresat Ungariei, la această întrunire, așa cum în mod public a cerut protecția Ungariei pentru ungurii de peste hotare, în 2013, la Tușnad Băi.

"Conform normelor europene, este vorba de o protecție care se acordă de fiecare țară, de exemplu România către minoritarii săi din țările vecine. La aceasta m-am referit. În mod similar mă adresez organelor competente să ne acorde protecție atât comunității, cât și mie, personal. Am ridicat această problemă de mai multe ori și în Parlamentul European', a mai spus Tokes.

Alte stiri din Politic

Ultima oră