Victor Ponta: Avem cei mai slabi lideri din ultimii 20 de ani

15 Sep 2016 | scris de Magda Marincovici
Victor Ponta: Avem cei mai slabi lideri din ultimii 20 de ani


"Suntem într-un context regional pe care nu l-am mai văzut de mult timp. Nu mai avem niciun prieten în jur. Anul trecut am făcut un grup, la Craiova, unde am fost trei premieri. Anul acesta au fost tot trei, dar România nu a fost acolo, a fost cel al Ungarieil. Din punt de vedere economic, anul viitor lucrurile vor merge prost. Și știți cum e, când e o criză, țările care supraviețuiesc sunt cele cu lideri puternici. Noi avem cei mai slabi lideri din ultimii 20 de ani. Eu cred că domnul Iohannis este un lider slab. Cred că domnul Cioloș este un lider și mai slab."

Pregătit să jure cu mâna pe Biblie
În legătură cu recentul său dosar supranumit Tony Blair, Victor Ponta a explicat că nu se poate pune problema de semnat candidaturi contra cost și a explicat că este pregătit să jure cu mâna pe Biblie acest lucru.
“Am fost șase ani președintele PSD. Am semnat mii de candidaturi, primari, CJ, deputați, senatori, europarlamentari. România este un sat mic, până la urmă. Toți știm lucrurile. Nu doar că vă jur, cu mâna pe Biblie, că nimeni nu a venit la mine să îmi ofere bani, nici măcar nu au îndrăznit. Repet, când vorbesc de sute de parlamentari, de mii de consilieri, nu se putea în șase ani să nu auziți de aceste lucruri. Nu am făcut niciodată așa ceva, nu cred că cineva în poziția mea a făcut acest lucru. Dovada este că nimeni nu m-a acuzat de așa ceva.”
„Dacă sunt acuzat de ceva, e dreptul meu constituțional să mă apăr. Să spun punctul meu de vedere. M-am dus în fața judecătorului, l-am spus acolo. Și apoi cu interdicția de plecare din țară. Domne, sunt vreun Osama bin Laden? Aveam să mă duc să mă întâlnesc cu cinci prim-miniștri și de la DNA mi-au zis că mai bine să nu mă duc, mai bine să nu se afle acolo. S-a pronunțat judecătorul și s-a pronunțat la fel. Ieri am fost plecat din țară. Am o obligație să plec și să vorbesc cu un premier vecin și prieten.”

Cioloș, captiv al sectei Soros
Fostul premier Victor Ponta a mai vorbit despre faptul că Dacian Ciolos a devenit captiv al "sectei Soros" și nu se mai consultă cu nimeni. "Da, există o sectă Soros. E vorba despre toți acești oameni trimiși cu burse Soros în străinătate și îndoctrinați, care spun despre cei care au votat USL-ul ca sunt comuniști, corupți, că au votat pentru o galeată de mălai. Asta e o gândire fascistă", a declarat Ponta. În legătură cu ultimele ieșiri ale ambasadorilor SUA din Republica Moldova și România, Ponta spune că se teme ca nu cumva marile puteri să fi stabilit deja niște lucruri împotriva țării noastre. "Cu toți suntem pro americani, dar sunt convins că ambasadorii americani nu fac greșeli", a precizat Victor Ponta.

Partidul România Unită
În ceea ce privește Partidul România Unită, Victor Ponta a explicat că el doar a dat niște sfaturi liderului acestei formațiuni, Bogdan Diaconu. Victor Ponta consideră că e nevoie în acest moment și nu există în România un partid naționalist, nu în sensul extremist. Există un electorat care se simte reprezentat nu de PSD, nu de PNL, nici măcar de ALDE, ci de un partid naționalist care să nu fie extremist. Dacă vreți, contribuția mea se reduce la ce am discutat cu Bogdan Diaconu, căruia i-am zis: 'Ai grijă că, dacă există o linie peste care treci, nimeni nu va vrea să aibă de-a face cu tine.

Alte stiri din Politic

Ultima oră