"Eu am vorbit cu colegii mei de la Camera Deputaților să nu mai declanșeze proceduri care se pot bloca la domnul care a fugit cu scaunul (Valeriu Zgonea — n.r.). Și atunci mi-au zis: cea mai bună variantă, cea mai sigură este să depună la comisia de regulament — și cred că au și depus — propunerea de modificare a regulamentului pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR care este o decizie firească. În regulament se spune că cel care este președintele Camerei i se poate solicita revocarea de către grupul din care face parte, iar decizia Curții spune, în mod firesc, de către grupul care l-a propus, pentru că, fiind o funcție administrativă, n-a fost prin concurs, ci printr-un vot politic. Regulamentul se poate rezolva foarte repede, pentru că nu vreau ca PSD-ul să rămână sau să intre într-o capcană întinsă de unii sau de alții, să stăm în acest circ pe care îl generează cel care nu vrea să plece", a declarat luni Dragnea, conform agerpres.ro.
Dragnea a mai spus că nu exclude varianta ca fostul premier Victor Ponta să fie propus în locul lui Zgonea la conducerea Camerei.