Comitetul Executiv Național al PSD, reunit miercuri, a decis nominalizările pentru posturile de ministru al Justiţiei, respectiv al Mediului de Afaceri, după demisiile lui Florin Iordache şi Florin Jianu. În plus, conducerea PSD a propus noi miniştri la Economie şi Fonduri Europene.
Astfel, conform unor surse politice citate de agerpres.ro, s-a validat nominalizarea fostului judecător CCR Tudorel Toader pentru funcția de ministru al Justiției, rămasă vacantă în urma demisiei lui Florin Iordache și ocupată interimar de Ana Birchall.
Forul de conducere social-democrat a mai aprobat nominalizarea Rovanei Plumb pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene. Mihai Tudose este nominalizat pentru funcția de ministru al Economiei, iar Alexandru Petrescu pentru cea a ministrului pentru Mediu de Afaceri, funcție rămasă vacantă după demisia lui Florin Jianu.
Funcţia de ministru delegat al Fondurilor Europene este deţinută, în prezent, de Mihaela Toader, iar cea de ministru al Economiei de Alexandru Petrescu. Deşi Toma Petcu, ministrul Energiei, are probleme de sănătate, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că acesta nu va fi înlocuit din funcţie, aşa cum susţin surse politice citate de hotnews.ro, care spun că există şi posibilitatea ca acest portofoliu să fie preluat de PSD şi să nu mai revină celor de la ALDE.
"Nu avem de ce să discutăm situaţia de la ministerul Energiei, ministrul Toma Petcu face un tratament, şi-a reluat atribuţiile, nu se pune problema schimbării", a declarat Tăriceanu. Liderul ALDE a precizat însă că va avea joi o întâlnire cu Toma Petcu.
Propunerile de miniştri validate de conducerea PSD vor fi înaintate de premierul Grindeanu preşedintelui Iohannis.
Primarul Iaşiului, lăsat fără funcţii în partid
Comitetul Executiv Național al PSD a mai decis, în unanimitate, suspendarea lui Mihai Chirică, primar al Iaşilor, din toate funcţiile deţinute în partid. Chirică deţinea funcţia de preşedinte interimar al PSD Iaşi şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional. În urma deciziei CExN, Chirică a rămas simplu membru PSD.
Sancţiunea vine după ce Mihai Chirica s-a impus ca „vârf de lance” al atacurilor publice la adresa lui Liviu Dragnea.Conform mediafax.ro, în ultima perioadă, mai multe filiale PSD au convocat CEx judeţene, unde au adoptat trei rezoluţii: o rezoluţie de sprijin politic a lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al PSD, una de susţinere a Guvernului PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, şi una prin care cer CExN excluderea din partid a lui Mihai Chirică.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat însă că nu vrea să pună în discuţia CExN excluderea lui Chirică din partid. Liderul PSD a susţinut că în şedinţa de miercuri se poate adopta şi o sancţiune minimă, dar şi una maximă, decizia în cazul acestuia urmând a fi „înţeleaptă, dar fermă”.