Potrivit agenţiei de presă MTI, citată de Agerpres, Ordinul de Onoare al Ungariei "recunoaște curajul, demnitatea umană și meritele lui Tokes în declanșarea Revoluției de la Timișoara care a condus la căderea dictaturii comuniste și a deschis drumul către libertate pentru România și maghiarii din Transilvania în 1989".
Laszlo Tokes a pierdut definitiv distincția "Steaua României în grad de cavaler", primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu pentru meritele sale în Revoluția din 1989, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, la 25 februarie, recursul europarlamentarului față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției.
Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național "Steaua României" a decis, cu cinci voturi pentru și o abținere, retragerea distincției acordate europarlamentarului Laszlo Tokes.
Laszlo Tokes a rămas fără decoraţie după ce acum trei ani i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să construiască "un sistem de cooperare naţională" şi să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".