UPDATE. Iohannis spune ce fel de premier şi-ar dori: Voi face o evaluare proprie

22 Iun 2017 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Iohannis spune ce fel de premier şi-ar dori: Voi face o evaluare proprie

Aflat la Bruxelles, unde participă la reuniunea Consiliului European, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat joi profilul candidatului pe care l-ar nominaliza ca premier. El a admis, că pe lângă consultările cu partidele parlamentare, va face şi o evaluare proprie a viitorului prim-ministru.

Iohannis spune că viitorul premier trebuie să fie "o persoană integră, fără probleme penale, care mă convinge că are capacitatea să conducă un Guvern şi are o majoritate parlamentară în spate".

"Voi avea discuții luni cu toate partidele, după care o să fac o evaluare proprie (...) Vreau să cunosc toate opiniile, după care voi trece la desemnarea unei persoane", a declarat Iohannis, conform Agerpres.

El a admis că primeşte fel de fel de sfaturi despre cum să numească şi cine să fie premier. "În realitate, aceste lucruri, despre cine are sau nu o majoritate, se stabilesc prin vot, pur și simplu. Majoritatea se stabilește prin vot, în Parlament", a mai spus Iohannis.

Întrebat dacă PSD și ALDE au majoritate în acest moment, Iohannis a răspuns: "Asta o să vă spun în detaliu luni, după consultări".

Deşi liberalii au avansat ideea alegerilor anticipate, aceasta nu este agreată de preşedintele Iohannis, dar nici nu o exclude."Alegerile anticipate sunt o soluție prevăzută de Constituție, dar, sigur, pentru a ajunge la alegeri anticipate trebuie să intrăm mai întâi într-o criză profundă și eu, în niciun caz, nu-mi doresc așa ceva. Dar, sigur, ele nu pot fi niciodată excluse și, în fond, aici depinde foarte mult de voturile din Parlament", a spus Iohannis.

Cât priveşte cererile de revocare a demisiei înaintate de cei 20 de miniştri, Iohannis a spus că este o discuţie artificială deoarece aceştia sunt în funcţie până când semnează el decretele de revocare sau se aprobă un nou Guvern.

"Cred că este evident pentru toată lumea că nu o să mă apuc să numesc miniştri pentru două zile. Aşa ceva nu se face. Cei care sunt pe funcţie nu au decât să îşi vadă de treabă până când clarificăm chestiunea noului guvern", a mai spus Iohannis.

Alte stiri din Politic

Ultima oră