Fostul ministru Eugen Nicolăescu a fost ales astăzi liderul grupului deputaților PNL cu 43 de voturi, în timp ce fostul deţinător al acestei funcţii, Ludovic Orban, a obţinut 42. Orban a negat că ar fi fost înlocuit de la şefia grupului pentru că ar fi avut poziții diferite față de linia partidului.
"I-am urat succes colegului meu Eugen Nicolăescu. Le-am transmis că, dacă o majoritate, așa cum a fost, nu m-a mai vrut lider, vor trebui să mă accepte în continuare ca și coleg", a spus Ludovic Orban, arătând că el a primit 42 de voturi, iar Nicolăescu 43.
Cum au fost mai multe voturi anulate, Orban a spus că nu-l interesează cine cum a votat dacă nu a respectat procedura. "Le-am spus colegilor că accept rezultatul votului ca să nu existe niciun fel de dubiu legat de legitimitatea liderului ales", a mai spus fostul lider al deputaţilor liberali.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!
