Dezvăluiri-bombă: Oprea şi Iohannis au discutat despre fuziunea PNL-UNPR

30 Iun 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Dezvăluiri-bombă: Oprea şi Iohannis au discutat despre fuziunea PNL-UNPR

"Imediat după alegeri, dl Steriu și am înțeles că și dl Oprea au avut o întâlnire cu cei de la PNL fără ca nouă să ne spună că ar vrea să meargă la PNL și înainte să meargă să aibă de la noi o contra-ofertă, dincolo de faptul că tipul ăsta de licitație politică nu e sănătoasă și în general PSD nu participă la așa ceva. Mi s-a părut incorect. Un senator care a venit la noi — a zis că nu vrea să meargă către PNL — ne-a spus că dl Oprea le-a spus că inclusiv cu dl Iohannis a discutat subiectul ăsta. Mi se pare o informație care, dacă se dovedește reală, e ceva foarte grav. Cred că dl Oprea și dl Steriu și dl Iohannis ar trebui să lămurească dacă au avut în trei sau câte doi discuții pe această temă, pentru că ar fi implicare neconstituțională a președintelui în viața partidului", a declarat Dragnea la Târgoviște, unde are loc reuniunea CExN al PSD, conform agerpres.ro.

În replică, Valeriu Steriu spune că a fost la Cotroceni, dar nu să negocieze, ci a fost cu Liviu Dragnea și ceilalți lideri ai partidelor parlamentare la consultarea pe tema Brexit. "Informațiile despre prezența mea la Cotroceni sunt ca în bancurile cu Radio Erevan. Adevărul este că am fost la Cotroceni, dar nu să negociez. Adevărul e că nu am fost singur la Cotroceni, dar nu cu Gabriel Oprea, ci cu Liviu Dragnea și Vasile Blaga și Alina Gorghiu, când toți președinții partidelor politice parlamentare am participat la consultarea cu partidele politice pe tema Brexit", a scris Steriu pe pagina sa de Facebook.

Alte stiri din Politic

Ultima oră