Contestaţia PNL privind alegerile locale, respinsă de instanţă

15 Apr 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Contestaţia PNL privind alegerile locale, respinsă de instanţă

Luni, instanţa a amânat dezbaterile pentru astăzi după ce au fost depuse cereri de intervenţie, iar Autoritatea Electorală Permanentă şi Ministerul de Interne au fost introduse în cauză, ca instituţii coiniţiatoare ale hotărârii de guvern privind data alegerilor.

În cadrul acestui proces, liberalii vor să invoce excepţia de neconstituţionalitate a alegerii primarilor într-un singur tur pentru a se reveni la două tururi de scrutin. Argumentul PNL este că alegerea primarilor este constituțională doar în măsura în care este realizată de o majoritate a cetățenilor care se exprimă prin vot, iar acest lucru poate fi obținut prin revenirea la formula alegerii în două tururi de scrutin. 

Liderii liberali au susţinut că într-un tur de scrutin ar fi schimbaţi doar 15% dintre primarii actuali din România, în timp ce în două tururi procentul de înnoire ar putea fi de 70%. În plus, ei susţin că recomandările organismelor internaționale de profil, cum este cazul Comisiei de la Veneția, nu interferează în acest caz întrucât principiul fundamental pe care îl au în vedere este consolidarea exercițiului democratic.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră