Tradiţii şi superstiţii. Se încheie Săptămâna Albă. Astăzi e Sâmbăta lui Lazăr - Sâmbăta plăcintelor

25 Feb 2023 | scris de Paul Rogojinaru
Tradiţii şi superstiţii. Se încheie Săptămâna Albă. Astăzi e Sâmbăta lui Lazăr - Sâmbăta plăcintelor

Astăzi se cinstesc prin pomeni și rugăciuni sihaștrii, sfinții părinți și moșii din neam. Femeile au interdicție la tors, cusut și împletit pentru a nu „se întoarce pomana înapoi”. În schimb, este obligatoriu să facă plăcinte pentru a le da de pomană lui Lazăr, străveche divinitate agrară care moare și învie în această zi.

I se spune Sâmbăta lui Lazăr sau Sâmbăta Plăcintelor, iar cei vizați de încărcătura malefică a zilei sunt, de data aceasta, bărbații. Ei nu au voie să lucreze nimic. Femeile, pentru a-i proteja, trebuie să dăruiască vecinilor plăcinte, alimente-ofrandă aduse lui Lazăr, „cel care a murit de dorul lor”.

Legenda spune că Lazăr a simțit miros de plăcinte pe când se afla într-un pom, iar atunci, de poftă, a căzut și a murit. Într-un târziu, surorile sale i-au găsit trupul acoperit de frunze uscate, l-au îngropat și l-au plâns.

Se povestește că după șase săptămâni Lazăr ar fi înviat, așa cum se întâmplă cu toate divinitățile din vechime, care mor spre a renaște odată cu noul anotimp. Finalul poveștii este incert, dar un lucru este sigur: "Cine nu mănâncă plăcinte în Sâmbăta lui Lazăr va cădea din pom în timpul culesului".

Așa se încheie ciclul Zilelor Albe din aceasta săptămâna. Oamenii se pregătesc pentru Duminica Lăsatului de Sec de Brânză.

Mâine, este cea mai importanta zi-hotar. Face trecerea de la o perioada a îngăduinței, la una a restricțiilor de tot felul, fiind supusă exceselor culinare și bahice ce stau sub semnul carnavalului aducător de libertăți extreme, dar și a unor ritualuri de purificare, obligatorii intrării în Postul Mare. Autor: Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră