Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a, la Muzeul Astra

18 Aug 2015 | scris de Cristi Severin
Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a, la Muzeul Astra
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte în perioada 22-23 august 2015, între orele 11:00 şi 17:00, Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a. O zonă pe care multă lume nu o cunoaşte va fi prezentată la acest sfârşit de săptămână la Muzeul ASTRA. Este vorba despre comuna Perişani, o aşezare situată la aproximativ 70 de km de Sibiu, în Ţara Loviştei, în zona muntoasă din nordul judeţului Vâlcea. Tradiţii precum prelucrarea lemnului  vor fi prezentate de către ultimii meşteri rudari din satul Poiana, însă vor fi spuse şi poveştile unei comunităţi unde tradiţiile folclorice sunt pe cale de dispariţie.
La Târgul Comunităţilor Rurale nuielele vor fi transformate în coşuri şi corfiţe de către 20 localnici din Perişani. Coordonator de atelier va fi tanti Maria din Poiana, deoarece comunitatea locală susţine că numai ea mai cunoaşte în detaliu aceste îndeletniciri.
,,Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului deţine o Gospodărie cu atelier de rudar din satul Poiana, comuna Perisani, judeţul Vâlcea, gospodărie ce a fost integral restaurată şi repusă în circuitul de vizitare în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis, fiind inclusă în Calea Minorităţilor Etnice.”, a declarat Mirela Iancu, Directorul Departamentului de Marketing C.N.M. ASTRA.

 Atelierele interactive vor fi completate cu muzica şi portul popular, precum si cu traditiile gastronomice din zona Perişani. Oamenii locului vor arăta vizitatorilor cum se face brânza de burduf şi telemeaua de Perişani, dar şi cum se culeg şi, apoi, se pun la murat bureţii de fag. Este interesant de ştiut faptul că în privinţa acestor bureţi de fag există o tradiţie locală, deoarece, an de an, în Perişani se organizează un concurs al celor mai buni culegători de bureţi.

 Primele două ediţii ale acestui târg au fost organizate în 2014 cu participarea comunei Şeica Mică şi Cârţişoara. Evenimentul face parte din programul Muzeului ASTRA pentru promovarea patrimoniului cultural din mediul rural aşa cum se pastrează el în satele din Romania.

 

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră