Hotar între vară şi toamnă, Pobrejenia, Schimbarea la Faţă a Domnului în calendarul ortodox, este respectată cu mare atenţie în lumea satului românesc.
În tradiţia populară orală se zice că, în această zi, berzele încep să se călătorească şi, împreună cu ele, şi alte păsări migratoare. Nici natura nu rămâne neschimbată: copacii încep, treptat, să-şi schimbe nuanţele frunzişului, iarba nu mai creşte, şerpii şi insectele încep să se retragă în ascunzişuri, apele se răcesc, nu mai sunt bune de scăldat, spunându-se că sunt spurcate de cerb.
Femeile dau de pomană struguri din noul rod al viei, respectiv fructe specifice perioadei, dar şi peşte, fiind şingura dezlegare la peşte din Postul Sfintei Marii, şi culeg plante - leuştean, muşeţel, avrămeasă - care capătă valenţe speciale, atât apotropaice cât şi proprietăţi sporite de tămăduire.
Precum subliniază etnologul Narcisa Ştiucă în volumul “Spirala sărbătorilor; Rosturi, tâlcuri şi desluşiri”, Pobrejenia “prin credinţele care o însoţesc decriptandu-i sensurile, aceasta se defineşte ca o zi a despărţirilor: vegetaţia se transformă, începe să se ofilească, berzele şi cocorii pornesc în călătoria spre alte tărâmuri, gângăniile şi şerpii caută ascunzişuri subpământene, iar apele se răcesc (…). Moşii de Pobrejenii aduc dezlegarea consumului de fructe de sezon – strugurii văratici, perele şi prunele – şi un nou gest de dăruire către strămoşi în aşteptarea recoltelor viitoare”.
