Totul a prins viaţă sub coordonarea profesorului Dimitrie Gusti. În dorinţa de a găsi un teren potrivit pentru a amenaja muzeul, a acceptat propunerea Primăriei Municipiului Bucureşti de a “organiza în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa, de curând asanat, şi al cărui prilej de deschidere să fie festivităţile Lunei Bucureştilor din acest an”. Muzeul Satului a devenit, astfel, primul muzeu în aer liber din România şi al doilea în Europa, după Skansen din Suedia. Proiectarea muzeului a fost încredinţată lui Henry H. Stahl şi lui Victor Ion Popa. Trebuia să se ţină seama de multe detalii, astfel încât muzeul să nu fie “o colecţie de case înşirate sau înghesuite în aer liber, ci să fie un «sat-muzeu», ... deci să reprezinte, în unic, un sat real, un sat real, cu uliţele, plantaţiile, fântânile, pieţele lui”. Muzeul a fost gata într-un timp-record: două luni. Străjer al veşniciei satului la porţile Cetăţii lui Bucur, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” este un reper cultural internaţional...
Întemeietor al Şcolii de Sociologie românească, Dimitrie Gusti a fundamentat metoda monografică de cercetare simultană, multidisciplinară a satului, folosind echipe de specialişti din domeniul ştiinţelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învăţători. Acţiunile de cercetare monografică s-au desfăşurat în sate din toate provinciile istorice ale României în perioada 1925-1948. Gusti a fondat şi condus Asociaţia pentru Ştiinţa şi Reforma Socială, între 1919-1921, apoi, în perioada 1921-1939, Institutul Social Român. A coordonat, de asemenea, Institutul de Ştiinţe Sociale al României şi Consiliul Naţional de Cercetări Ştiinţifice. Profesorul Dimitrie Gusti a obţinut, în 1939, legiferarea serviciului social, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială şi a înfiinţat primele cămine culturale, ca şi în lumea satului să ajungă cultura.
