Una dintre cele mai inspirate şi recunoscute formaţii din aria melodic doom metal, Saturnus revine în România dupa concertul de la ARTmania, susţinut în această vară la Sibiu. De această dată, grupul danez va cânta la Bucureşti şi Cluj, pe 22 şi 23 septembrie, în cluburile Colectiv, respectiv Flying Circus Pub. Alături de Saturnus pe scenele celor două cluburi vor urca în premieră spaniolii de la Helevorn şi bucureştenii de la Fjord. În cadrul celor doua concerte Saturnus va prezenta un setlist complet, cu piese din întreaga discografie. Saturnus s-a înfiinţat în 1991 de bassistul Brian Hansen şi Thomas A.G. Jensen, „o voce greu de confundat din întregul spectru Doom Death Metal”. În decursul celor aproximativ 25 de ani de existenţă, danezii au avut mai multe schimbări de componenţă, foarte multe colaborări cu muzicieni mai mult sau mai puţin cunoscuţi, singurul care nu a plecat din trupă fiind Thomas. Biletele pentru ambele evenimente sunt 30 de lei şi vor putea fi achiziţionate doar în seara evenimentelor, la intrarea în cluburi.