Vineri, 15 iunie
De la ora 20:30, pe scena Clubului Țăranului urcă CrossFinger & The Aftertaste. CrossFinger e rezultatul unor improbabile întâlniri care au făcut ca niște oameni să descopere ce grozav e să cânte împreună. Trupa s-a format la începutul lui 2017, după mai mulți ani care au completat cheful de joacă cu bucuria de a transforma idei în muzică. Joaca și cheful au rămas de bază, iar muzica s-a închegat într-un stil care în cele din urmă a căpătat și un nume: Retro Fresh Alternative Rock. În februarie 2018, CrossFinger a înregistrat primul EP - patru piese împachetate la un loc sub titlul „În cerc”. CrossFinger înseamnă Rares Dumitrel (vocals, guitar), Cristian Mihai (lead guitar), Mihail Stanciu (bass, backing vocals) și Alexandru Florea (drums). Reuniți după o perioadă de căutări muzicale, The Aftertaste continuă seria de concerte dedicate soundului Indie-Brit. Piesele trupei s-au maturizat și poartă fiecare în felul lor amprenta membrilor: influențe britpop, sound electro și ritmuri uneori rock, riffuri de alternative și armonii colorate. Setlistul se îmbogățește și rafinează totodată de la apariție la apariție, cu creații proprii sau coveruri reprezentative pentru plăcerile muzicale ale membrilor. Intrarea liberă.
HeyDay Music Festival, cel mai mare festival internațional de trupe tribute din România, organizat de Primăria Capitalei, prin creart, are loc în perioada 15 – 17 iunie 2018, în Parcul Izvor. HeyDay Music Festival aduce împreună unele dintre cele mai cunoscute “tribute acts”. Bob Marley, Robbie Williams, The Cranberries, Pink Floyd, The Who, Bruno Mars sunt doar câțiva dintre artiștii tributați la cea de-a treia ediție a festivalului. Biletele se găsesc în rețeaua Bilete.ro, la casa de bilete creart (Piața Alexandru Lahovari nr. 7), iar în cele trei zile de festival pot fi cumpărate și de la cele două case special amenajate din Parcul Izvor. Prețul unui bilet este de 15 lei/zi, iar abonamentul pentru toate cele trei zile de festival este de 29,99 lei. Intrarea copiilor în vârstă de până la 14 ani, însoțiți de un adult, a elevilor, studenților și pensionarilor este liberă. Intrarea se face vineri, 15 iunie, începând cu ora 16.00, iar sâmbătă, 16 iunie, și duminică, 17 iunie, începând cu ora 12.00. Concertele pe cele două scene mari sunt programate în fiecare zi începând cu ora 17.00. Programul pe zile şi ore, plus alte amănunte la http://heydayfest.ro/#lineup
Sâmbătă, 16 iunie
Trupele EvergreeD, Why Cat, Why?!, Transilvania şi Still Waters ne invită în club fabrica. Biletele sunt: presale 50 - 15 lei, preț normal - 20 lei iar recitalurile între 7:45 PM şi 11:59 PM.
Concert Eleven, cu opening act White Ash, la Clubul Țăranului, de la ora 20.30. Formata in mai 2015, trupa Eleven abordeaza rock-ul alternativ cu influente de grunge, heavy si hard rock. Pana in prezent au la activ mai multe single-uri lansate, cel mai recent fiind "Si Tu Si Eu". Trupa ii are in componenta pe Radanu (tobe), Dani (voce si chitara), Mugur (bass) si Dorin (chitara). Va asteptam la concert pentru o portie de Rock'n'Roll plina cu energie si voie buna. Trupa bucureșteană White Ash reprezintă suma membrilor ei și stindardul unei noi originalități muzicale. Dacă ambalajul scenic alternativ se prezintă sub formula: Celebrul Dan - voci, Andrei Mircea - chitară, Sebastian Lala - bas, Florin Alexandru - tobe, muzica lor este un melanj eclectic de stupefacție și paradox 70s, îmbinând armonios melancolia cu psihoza. White Ash a împărțit scena cu nume grele ale curentului muzical românesc, și speră ca în viitor să rămână cu voi, alături de voi, printre voi, și chiar printre ei înșiși. Intrare liberă.
La Happy Cinema, Sala 1, Şos. Progresului 151-171 (Liberty Center),de la ora 19:00, avem Hitler versus Picasso and the Others. Este un documentar istoric despre campania regimul nazist împotriva așa-zisei „Arte degenerate”, etichetată drept „cosmopolită și comunistă”. Picturi celebre semnate de Johannes Vermeer, Sandro Botticelli, Pablo Picasso, Henri Matisse, Pierre-Auguste Renoir, Marc Chagall, Claude Monet și mulți alții au fost furate și ascunse, iar proprietarii lor au fost obligați să le doneze Fuhrerului în schimbul libertății. Acest documentar eveniment include un tur cinematografic de-a lungul a patru expoziții uimitoare cu povești cutremurătoare din anii 1937, 2010 și 2017. Biletele sunt 26 de lei şi se gasesc pe www.iabilet.ro si in reteaua magazinelor partenere.
În perioada 16 – 17 iunie are loc a 4-a ediție T-shirt Fest, pe terasa şi în interiorul Expirat Halele Carol (Str. Constantin Istrati 1). Program festival: Sambătă (16 iunie): 12.00 – 19.00, Duminică (17 iunie): 12.00 – 19.00. Vor fi prezenţi peste 20 de expozanți și vendori; Atelier Brush Lettering la T-shirt Fest 2018 cu Bine Scris și Another Outsider; Ateliere de Pictat Tricouri la T-shirt Fest 2018 by Andreea TOMA, Ateliere de stencil art pe tricouri la T-shirt Fest 2018 etc, etc. Intrarea este liberă.
Duminică, 17 iunie
Lee Konitz Quartet (foto) susține un concert la ARCUB, de la ora 20:00, inclus în stagiunea de jazz Artist in Residence. Unul dintre cei mai particulari saxofonişti alto şi unul dintre puţinii artişti care în anii '50 nu urmau influenţele lui Charlie Parker, Lee Konitz a avut dintotdeauna o curiozitate muzicală ieşită din comun ce l-a împins constant spre experimente sonore de succes. La începutul anilor '50 începe să îşi caute propriul drum în cariera jazzistică. În anii '60 este deja un nume consacrat al "cool jazzului", iar stilul său influenţeză din ce în ce mai mulţi artişti. Cântă cu numeroase legende ale jazzului precum Chet Baker, Henri Renaud, Clare Fischer, Albert Mangelsdorff, iar în 1992 câştigă prestigiosul Jazzpar Prize. Lee Konitz Quartet înseamnă Lee Konitz (saxofon alto), Florian Weber (pian), Jeremy Stratton (contrabas) și George Schuller (tobe). Biletele sunt Categoria 1 - 35 lei şi Reducere (elevi/studenți/pensionari) - 25 lei.
Concertul "Muzică din filme celebre", cu Diana Tudor (voce) și Alexandru Burcă (pian) la Clubul Țăranului, de la ora 20:00. Cei doi artiști invită publicul într-o călătorie de vis în lumea muzicii de film, pe acordurile unor melodii din ecranizări celebre precum ''Sunetul Muzicii'', ''My Fair Lady'', ''Fantoma de la Operă'', ''Parfum de Femeie'', ''Amélie'' sau ''Frumoasa și Bestia''. Biletele sunt 30 lei.