Unde mergem? Concerte din weekend

19 Apr 2018 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 20 aprilie

În clubul Quantic are loc concertul aniversar Z.O.B. intitulat 25 Weird Rounds Reunion. Iată cum veteranii punkului din România îşi prezintă evenimentul : ”După lupte seculare care au durat aproape două luni, avem oroarea și plăcerea de a vă anunța următoarele: Pe data de 20 Aprilie, la Quantic Club se va sărbători cu mare fast și bucurie împlinirea unui sfert de veac de activitate a grupului melodic ZOB! Așadar și prin urmare vă așteptăm pe toți cei care, cu mic, cu mare, ați fost alături de noi sau pur și simplu ne-ați suportat de-a lungul și de-a latul celor 25 de ani, la o reuniune de-a dreptul bizară! Lonți, Forrest, Mara (of, Doamne, Mara...), Gabi, Moșu, Vlase și Doru (pe care din cauze de Alzheimer l-am uitat în postarea inițială) vă vor delecta scărița și ce mai aveți voi prin urechi cu sunetele specifice. În deschidere, trupa de real angajament Just Another Lie! După doi ani de pauză meditativă în insulele Funafuti, cei șase băieți îmbrăcați la cămașă își fac revenirea! Cântă ska punk și fapcore pe versuri despre politică, tabloide și șaorma cu diplomă, despre cotidianul românesc, cu ironia și sarcasmul la înaintare. Just Another Lie: Marius Alexandru (chitară bas), Sabin (chitară), Cătălin (chitară), Andrei (tobe), Georgian (saxofon), George (voce și ukulele). FNFVPT fericit tuturor și vă mulțumim pentru primii 25 de ani!”. Biletele sunt 40 de lei, disponibile pe iabilet.ro, ambilet. Ro şi la intrarea în club.

Una dintre cele mai importante formaţii de rock alternativ din Romania, Luna Amară susţine în Hard Rock Cafe un concert ElectroAcustic, de la 22:30. Fondata la Cluj in 1999 de catre Nick Fagadar si Gheorghe Farcas, Luna Amara s-a impus pe piata muzicala locala prin versurile de protest si grunge-ul dus la nivel de arta. A fost supusa cenzurii dar mereu a tinut capul sus si in 17 ani a lansat patru albume si un DVD. Luna Amara au fost premiati la METALHEAD Awards pentru “Live la Conti” (Best Romanian alternative Release). Alaturi de vocea puternica a lui Mihnea Blidariu, Luna Amara a reusit sa urce pe aceeasi scena cu trupe precum Deftones, Him, Rammastein, Iggy Pop sau Amorphis. Biletele sunt: VIP- 65 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri), ‚ Acces General- 45 de lei, cu loc la masa in sala, fara loc- 45 de lei şi se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro,  în reţeaua magazinelor partenere şi la intrare.

Psychosounds Music va invita la lansarea celui de-al doilea album de studio al formatiei DRIVE YOUR LIFE  din Varna, BG, intitulat "The Wizard of Death". Pentru Psychosounds Music este o noua etapa ce presupune lansarea pe piata si ca label. Unul dintre primele produse este "The Wizard of Death" un album complet, sonoritatile death'n'roll fiind foarte bine reproduse de DRIVE YOUR LIFE. InvitatiI speciali ai acestui eveniment sunt cei de la URA DE DUPA USA, KING SATAN si DEATHRATTLE. Program : 20.30 – acces public, 21.00 - 21.45 : DEATHRATTLE, 22.00 - 22.45 : KING SATAN, 23.00 - 00.00 : DRIVE YOUR LIFE, 00.15 - 01.15 : URA DE DUPA USA. Bilete in reteaua iaBilet – 20 de lei, presale şi 30 de lei in seara evenimentului.

Concert Ceata Blue la clubul Ţăranului Român, de la ora 21.00. Ceata Blue este un proiect pus la cale de patru muzicieni proveniţi din diverse proiecte: VICTOR „SOLO” SOLOMON- chitară şi vocal, ALEXANDRU „SANDU” ALBITER-vocal şi chitară, ROMEO UNGA-vocal şi chitară bass, GEORGE IRIMESCU-vocal şi tobe. Liantul care i-a unit este pasiunea pentru blues şi dorinţa de a cânta în faţa publicului din cluburi, dar şi la festivalurile de blues din ce în ce mai numeroase în oraşele din ţară. Intrarea e 25 lei, rezervari la tel. 021 310 8048.

Violonistul și compozitorul Edvin Marton concertează la Sala Palatului,  începând cu ora 19.30. Spectacolul pe care Marton îl aduce la București se numește „Stradivarius Concert Show” și cuprinde reprezentații ale unora dintre cele mai aplaudate piese ale artistului: Tosca Fantasy, Godfather, Love In Venice și nu numai. Aceste compoziții vor fi interpretate la o vioară Stradivarius evaluată la 7 milioane de dolari, realizată de celebrul lutier Antonio Stradivari în anul 1699. Alături de Edvin Marton, pe scena Sălii Palatului va urca Orchestra Metropolitană București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Biletele sunt VIP - 270 lei, Categoria I - 220 lei, Categoria II - 150 lei, Categoria III - 100 lei, Categoria IV - 65 lei.

Concertul "Paris, Mon Amour" are loc la Sala Dalles, de la ora 19:00. Diana Tudor (voce) și Alexandru Burcă (claviaturi) interpretează piese celebre din repertoriul lui Edith Piaf, Yves Montand, Charles Trenet, Charles Aznavour, Cristian Vasile, Jean Moscopol, precum: "Sous le ciel de Paris", "La vie en rose","Padam", "Champs-Elysées", "La Bohème", "Et si tu n’existais pas"... "Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară", "Zaraza"...Biletele sunt Categoria I - 30 lei, Categoria II - 25 lei

Sâmbătă, 21 aprilie

Iris (foto) revine în Quantic pentru un nou concert cu un concept unic, Poveste fără sfârșit. Trupa va aduce aceeaşi energie şi atmosferă cu care ne-au obişnuit, setlistul fiind completat cu noile piese  Iris iar cel mai nou single va putea fi ascultat în premieră în cadrul acestui concert. Piesa „Poveste fără sfârşit” a fost lansată pe 22 Ianuarie 2018, la 3 luni de la lansarea precedentului single „Poți spune orice". Piesa este o baladă, care te poartă prin diverse stări, de la fericire şi extaz, la melancolie şi îndurerare. Linia melodică a piesei urmează un traseu ascendent, cu ritmuri diverse. Single-ul beneficiază de un videoclip produs de TOS Media Productions. Acesta a fost filmat în mai multe locații din țară, dar și în studioul Stage Expert. IRIS înseamnă: Nelu Dumitrescu (tobe, membru fondator), Relu Marin (claviaturi), Costi Sandu (voce), Andrei Bălașa (chitară), George Costinescu (chitară bass). Biletele sunt presale pana pe 20aprilie– 40 lei şi la intrare-50 de lei.

FiRMA  susține un concert în Club Mojo, începând cu ora 22:00. Trupa a îmbinat genuri muzicale precum rock, pop, synth, funk, blues & trip-hop, punând întotdeauna pasiune pentru sunetul de calitate şi compoziţia originală, de la începuturile lor ieşite din tipare din anii 2000 şi până astăzi. FiRMA a fost prima trupă românească nominalizată la o secțiune internațională ("New Sounds of Europe") și invitată la gala MTV European Music Awards în 2007 la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria "Best Romanian Act" și "Best Rock Band" la MTV Romanian Music Awards în 2005. FiRMA înseamnă Daniel "Rocca" Stoicea (voce, chitară), Sorin Erhan (bass, chitară acustică), Adrian Coman (chitară, chitară solo), "Barbuță" Constantin Bărbășelu (tobe, percuție). Biletele sunt presale - 30 lei, la intrare - 45 lei.

La Familia susține un concert la Arenele Romane, începând cu ora 20:00. Evenimentul marchează împlinirea a 20 de ani de la lansarea piesei "Poveste de Cartier". Pe scenă, invitații speciali vor fi: El Nino, Jianu, Stres, Samurai și Spectru. Biletele sunt Bairam Ticket (acces la party cu trupa, fotografii, autografe) - 150 lei, Acces General - 50 lei, Early Entry (include acces la probele de sunet, locuri limitate) - 80 lei

Duminică, 22 aprilie

Gregory Porter cântă la Sala Palatului, de la ora 20.00. Artistul va interpreta în premieră piese de pe noul album, "Nat King Cole & Me", dar și cântecele sale cunoscute de pe albume ca "Take Me To The Alley", "Liquid Spirit", "Water" sau "Be Good". Biletele sunt VIP - 99 lei, Categoria 1 - 79 lei, Categoria 2 - 59 lei

Grupul german Pyogenesis, unul dintre inventatorii goth metalului, revine la Bucureşti cu un concert  în Club Fabrica. Accesul publicului se face la ora 20.00 iar biletele sunt presale - 55 lei, la intrare - 65 lei

Othello Trio are concert la Fabrica Pub. Lume, lume, brothers and sisters, în fiecare duminică, la Fabrica Pub (parter), incepand cu ora 19.00, seara de blues din ala ca la mama lui cu tobe, bass, chitare, clape, microfoane. Othello Trio aduce o abordare proaspătă a blues-ului condimentat cu arome de folk și jazz, într-un fusion de o manieră inedită. Surpriza vine din regăsirea unor teme clasice alături de noi și inspirate teme românești. În esență, un pian (Florentin Milcof), percuția (Dan Socheri) și basul (Sabin Țăranu) vă vor spune o poveste a muzicii fără granițe și fără etichete. Dacă, cel putin in spațiul românesc, blues-ul are ca vedetă chitara, Othello Trio aduce în prim-plan pianul prin reamintirea unor standarde de piano blues mai puțin cunoscute publicului român dar, mai ales, prin compoziții originale, pe versurile unor poeți consacrați ca George Țărnea sau Adrian Păunescu, a unora mai puțin cunoscuți ca Ion Pribeagu (Isac Lazarovici pe numele său real, textierul lui Constatin Tănase) sau pe versuri proprii, ale band-ului. Intrare liberă, rezervari mese: 0753 227 422.

 

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră