Unde mergem? Concerte din weekend

31 Mar 2017 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 31 martie

În cadrul turneului naţional de promovare al noului album, Rezident Ex(foto) susține un concert în Club Quantic, începând cu ora 20:00. Rock on și un gând bun de la Mark, Tavi, Matthias, Sebastian și Christian, care au declarat: “Dragi prieteni, Rezident Ex se bucură de reîntâlnirea cu publicul din România, ocazie cu care vă vom prezenta și noul nostru album într-o ediție de colecție de doar 250 de exemplare ca vinyl și varianta CD cu două bonus track-uri. V-am pregătit și alte surprize, dar toate la timpul lor!”. După perioada de presale, biletele sunt 35 de lei, la intrarea în club.

De la ora 21.00, în Club 30 (Piata Victoriei nr.7) are loc concertul lui Marco Mendoza, legendarul bassist care a făcut istorie în formaţii precum Whitesnake, Thin Lizzy, Blue Murder, Blackstar Riders, alăturându-se, de asemenea, unor nume importante precum Neal Schon, Ted Nugent, Tim "Ripper" Owens, Dolores O'Riordan (The Cranberries), George Lynch (Lynch Mob). Marco Mendoza (bass & voce), Pino Liberti (tobe) și Nicola Costa (chitară) vor interpreta un set consistent de piese proprii, precum și mari hituri ce fac parte din istoria rockului. În deschidere Blues Doctors. Intrarea 40 de lei.

Damian & Brothers susține un concert la Sala Palatului, începând cu ora 20:00. Artistul a ales să sărbătorească 10 ani de la înființarea trupei, precum și ziua de naștere acolo unde se simte cel mai bine, pe scenă, alături de muzicieni.  Totodată, publicul va avea oportunitatea de a asculta în varianta live cel mai recent album al artistului, „Gypsy Rock”. Biletele au preţuri cuprinse între 85 şi 260 de lei.

Alex Musat, tanarul bistritean remarcat la Vocea Romaniei, canta la Hard Rock Cafe alaturi de trupa sa, de la ora 22:30. Alaturi de Alex pe scena ii veti vedea si pe Mihai Margineanu dar si pe Thea (Teodora Buciu), castigatoarea trofeului Vocea Romaniei. Biletele sunt VIP: 55 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri), Acces General: 39 de lei, cu loc la masa in sala, fara loc: 39 de lei.

Pe principiul "unde-s mulți, puterea crește", în Spice club, de la ora 19.15, seară folk la puterea a 4-a, ce îi include pe Puiu Crețu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Dumitrașcu și Teddy Tudoroiu. Nu vor lipsi invitații speciali din rândul tinerilor talentați. Prețul biletelor este de 25 de lei.

În club Centru (Calea Victoriei 48 - 50, Pasajul Victoria) Balkan Taksim vă așteaptă cu un set exploziv de turco-balcanisme interpretate la saz turcesc, cobză, clarinet, darbuka și tot felul de clape, butoane sau pedale. Sunetele izvorâte din mahalalele interioare ale protagoniștilor vor fi urmate de un chef marca Balkanton. Muzică din Pind, Balcani și Turcia, cu prezența specială a unui set de cântece armânești. La pupitru - Sașa-Liviu Stoianovici. Tradiționalul tabac din Macedonia va sta la locul său, pe farfurioară. E cu autoservire. Program orientativ: 20:00 - warm-up cu muzici balcanice, 21:30 - concert Balkan Taksim, 23:00 - party Balkanton (cu Sașa-Liviu Stoianovici). Intrarea este 15 lei, biletele se procură în seara evenimentului, la intrarea în club.

Sâmbătă, 1 aprilie

La Arenele Romane, Dirty Shirt, una din cele mai apreciate formații metal din România, sustine un concert de excepţie alături de Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania, o productie unica ce aduce pe scena peste 20 muzicieni. Evenimentul va fi deschis de la ora 20.00 de E-An-Na, cea mai de succes formație tânără de pe scena metal românească. Biletele sunt 55 de lei, la intrare, in ziua concertului.

Între orele 11:30 - 18:30, în clubul Have a cigar are loc cea de-a 9-a editie a targului de muzica pe disc de vinyl, unde veti putea gasi minim 5000 de titluri. Nu ratati oportunitatea de a cumpara muzica buna pe discuri de vinyl la preturi pentru toate buzunarele. De asemenea ToniMusic va asteapta cu un program de muzica buna ascultata la pick-up & disc de vinyl. Pasionatii ce doresc sa faca schimburi, sau sa discute despre pasiunea pentru discul de vinyl, sunt si ei asteptati. Daca aveti discuri de vanzare, sau doriti sa schimbati muzica pe vinyl, sunati la numarul de telefon 0769 601111. Have a cigar este pe strada #Dianei11, langa Piata Rosetti.

Poesis, adică Marius Bațu și Eugen Baboi, ne vor încânta cu muzică și poezie începând cu ora 19:00, la sala Teatrelli din Piața Alexandru Lahovari nr. 7, într-o seară a emoției și a cântecului adevărat. Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete Teatrelli sau din rețeaua Eventim.

La aproape 3 ani de la apreciata lor aparitie din cadrul Old Grave Fest III, monstrii sacri ai metalului ceh, Root, revin la Bucureşti în club fabrica. Va fi un show special, de aniversare a trei decenii de cariera, intr-un format inedit, alaturi de alte trei trupe de elita: Dead Void (death metal, Copenhaga), Sincarnate (doom/death metal, Bucuresti) si Cardinal (garage rock/psychedelic/stoner doom, Constanta). Concertele încep la ora 20.00 iar intrarea este 45 de lei. Un eveniment marca Romanian Thrash Metal Club.

Începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio,  are loc cea de-a IV-a ediție a evenimentului “Suflet în culori”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. Este cel de-al patrulea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul evenimentului cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 440 de copii din asociație. Suflet în Culori revine pe scena Sălii Radio din București cu trei muzicieni de talie internațională din trei țări, România, Franța și Spania, reuniți în TRIO HUILLET. Aceştia sunt Clara CERNAT (vioară/violă), Thierry HUILLET (pian) și Gari CAYUELAS – KRASZNAI (clarinet).  

Duminică, 2 aprilie

Gala Premiilor de Jazz are loc la Hard Rock Cafe, începând cu ora 18:30. Ajunsă la ediţia a XV-a, Gala este cel mai important eveniment anual pentru acest gen muzical, avându-i ca invitaţi pe multipremiatul pianist Sorin Zlat și pe tineri muzicieni laureaţi ai unor recente concursuri precum Anamaria Maranda, grupurile Secret Formula, Border Split și Groovy Bastards, autenticul bluesman Robbie Southrmen, ingeniosul duo Maria Radu - Crin Grigore, extrem de sensibila cântăreață Oana Cătălina Beta care va fi acompaniată de maestrul pianist Puiu Pascu, vigurosul grup Ekue Band (Cuba) și experimentații bluesmani din Florin Giuglea Group, care nu au nevoie de nicio altă prezentare. Intrarea este 35 de lei.

În Quantic avem o seară stoner rock, cu riff-uri grele si vibe groovy, alaturi de grupurile NightStalker (Atena) si Avalanche Street (Bucureşti). Programul este 19.00- acces public, 20:30 - Avalanche Street, 21:30 – NightStalker iar intrarea este 15 lei, în avans şi 25 de lei, după ora 20.00.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră