“Confessions from the Belly of the Beast” este titlul albumului Gramofone ce va fi lansat pe 23 ianuarie, de la ora 21.00.
Vor mai urca pe scena Lucia si Radu Osaciuc (Dimitri's Bats) care vor cânta în duet alături de trupă două dintre piesele incluse pe disc. In plus, vom avea parte si de un moment (rap) inedit alături de un invitat surpriză. Tot mâine vor fi prezentate şi prima linie de tricouri inscripţionate cu artwork-ul oficial Gramofone realizat de talentatul Mihai Raţiu.
Povestea Gramofone începea în vara anului 2013, cu câteva experimente instrumentale adunate într-un EP numit “Intervention”. Cu timpul, experimentele au luat forme mai complexe și mai îndrăznețe. Așa s-a conturat albumul “Confessions from the Belly of the Beast” ce va fi lansat oficial pe 23 ianuarie printr-un concert special in Control.
Albumul este conceput ca un discurs muzical ce pune sub lupă aspecte universale ale societății moderne, inspirate din realitatea prezentă, dar și dintr-un univers distopic. Cu toții ne-am confruntat la un moment dat cu: dorința de integrare, contrabalansată de teama de a fi uniformizați, impactul mass-media, munca depusă mecanic și fără scop, indiferența guvernanților, singurătatea, nostalgia copilăriei și, nu în ultimul rând, realizarea că deținem, cel puțin parțial, controlul asupra propriilor noastre vieți – “I’m smart and I’m in control”.
Discul este disponibil in format digital pe toate retelele de streaming (Spotify, Zonga, Deezer, Tidal, Google Play, Apple Music si iTunes) si in format fizic impreuna cu numarul de iarna al revistei Sunete. Gramofone înseamnă: Paul Drăgușin (clape), Vlad Dumitrescu (chitara), Andrei Mardar (voce), Tibi Ionescu (bass) și Cristi Nicoară (tobe).
Intrarea este 10 lei.