Proiect muzical din Maramureş transmis live în lumea întreagă
The Deep Sound of Maramures, un proiect ce integrează, în structuri artistice contemporane, cercetări antropologice din aria acustică tradițională, va fi prezentat publicului larg, în cadrul unei transmisii din Vișeul de Sus.
Evenimentul, realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, se va bucura de recenzia specială a profesorului Ricardo de Ostos, arhitect experimentalist din Londra. Organizat de Centrul Cultural Social din Vișeu, Asociația AsCult din Baia Mare, CFF Vișeu de Sus și Asociația Vasile Tomoiagă, proiectul propune o abordare hibridă interdisciplinară, fiind un mod insolit de prezentare a unor studii academice: selectate dintr-o infinită plajă a posibilelor zgomote naturale, sunetele capătă înțelesuri noi, găsindu-și un loc inedit în cea mai accesibilă zonă a ariei acustice, muzica.
Prezentat în premieră la Haga, apreciat la Paris și, la finalul anului trecut, într-o transmisie duplex între Baia Mare și Sociology State University din New York, proiectul The Deep Sound of Maramures este, în egală măsură, o provocare pentru lumea muzicală, adăugând legende și o reinterpretare inedită celui mai pur stil electro contemporan. Concertul va fi disponibil online publicului larg sâmbătă, 28 ianuarie, începând de la ora 18.00, pe patru platforme diferite: youtube.com, Live.ly (musical.ly), Facebook Live și Snapchat Live Stories.
Evenimentul se poate urmari on-line:
https://www.facebook.com/thedeepsoundofmaramures/
https://www.facebook.com/ansamblul.maramuresul?fref=ts
https://www.youtube.com/user/tomoiagafilm
Proiect de promovare regională prin cultură, transmisia „The Deep Sound of Maramures” din 28 ianuarie va fi gazduită de CFF Vișeu de Sus, un eveniment organizat de Centrul Cultural Social din Vișeu, AsCult-Asociatia pentru Cultură și Civilizație și a Asociației Vasile Tomoiaga.
Concertul, un concept nou, interdisciplinar, care combină multiple elemente, de la spectacolul audiovizual, la secvențe de film documentar, muzică electro experimentală şi o cercetare etno-antropologică despre cultura veche maramureşeană, include intervenții ale unor iluștri artiști etnologi, printre care instrumentistul Ștefan Andreica și dansatorii “Ansamblul Maramureșului”, condus de doctor Anuța Pop.
Evenimentul va avea loc în incinta CFF Viseu de Sus, unde poate fi găsită faimoasa mocănița din Valea Vișeului, una dintre cele mai importante valori culturale și tehnice naționale, fiind vorba de ultima locomotivă cu abur din lume care circulă pe o cale ferată forestieră. Mocănița a funcționat fără întrerupere începând din 1932, anul în care a fost inaugurată șina, o linie cu ecartament îngust, făcută după modelul austro-ungar.