“Așteptăm primul nostru concert în România! Niciunul dintre membrii trupei nu a mai fost vreodată în România. Nici măcar în vacanță! Vom folosi această oportunitate pentru a experimenta cât mai mult din cultura acestei țări. Îi așteptăm pe toți fanii noștri la Sibiu. Va fi un concert excelent. O bună ocazie să ne facem și alții fani!”, spun britanicii You Me At Six, care vor cânta pentru prima dată pe o scenă românească sâmbătă, 29 iulie, la Festivalul ARTmania. Ei își anunță, printr-un turneu mondial, cel de-al cincilea album de studio, “Night People”, lansat în luna ianuarie a acestui an.
You Me at Six, staruri ale noului val rock britanic
Și-au câștigat reputația de rockeri plini de forță și sunt recunoscuți drept una dintre cele mai bune trupe live din Marea Britanie. Turneele lor sunt în întregime sold-out, fie că spectacolul este pe Wembley Arena sau pe O2 (anul trecut, în octombrie, au vândut 2000 de bilete în 3 minute, la O2 Shepherd's Bush Empire- Londra), sunt invitați în cele mai vizionate emisiuni ale momentului și rămân pe primele locuri în topurile stațiilor radio. Noul album, “Night People” a avut darul de a le aduce încă și mai multă popularitate, consolidându-le statutul de staruri ale noului val rock britanic.
Vezi aici noul videoclip „Give”- 2017
https://www.youtube.com/watch?v=r6EakBG9DuI
Devin Townsend Project, Tarja, Lacuna Coil, Riverside, Beyond the Black, You And Me At Six și Walkways sunt trupele confirmate pe afișul celei de-a 12-a ediții a Festivalului ARTmania din Sibiu.
Abonamente şi bilete
Se găsesc în rețelele Eventim.ro, myticket.ro, iabilet.ro și pe Kompostor.ro. În cea de-a doua perioada de pre-sale, prețul unui abonament este de 230 de lei, urmând ca la locație prețul sa fie de 250 lei. Pentru această ediție, ARTmania Festival a pus în vânzare un număr limitat de bilete pe zi, la prețul de 140 lei.