Astăzi, de la ora 17.00, fanii Formaţiei Fără Nume, sunt aşteptaţi în clubul din strada Ion Câmpineanu nr. 16. La iniţiativa doamnei Ilka Melinescu, în club va veni Gabriel Litvin, chitarist şi compozitor al grupului FFN.
După ce în anii 60 a debutat la Romanticii, Litvin a ajuns în grupul Mondial de unde a plecat în 1971 pentru a întemeia F.F.N. (Formația fără nume). Fiecare component provenea de fapt de la alte formații ceea ce făcea din F.F.N. un supergrup: Cristian Madolciu — solist vocal, chitară, percuție (venind de la Sfera și Dynacord), Florin Dumitru — tobe (Modern Grup, Phoenix și Mondial), Doru Donciu — voce, flaut (Coral), Radu Stoica — voce (Mondial), Gabi Litvin — chitară solo, voce (Romanticii și Mondial), Silviu Olaru — chitară bass (Grup 22 și Andantino), Șerban Bolintineanu — orgă (Grup 22 și Dynacord). Chiar de la început , Radu Stoica și Șerban Bolintineanu au plecat, rămânând doar cinci membri, aceasta fiind formula de bază până în 1981, înainte de apariția celui de-al treilea LP, ''Un joc''.
Alegerea numelui trupei a fost după un brainstorming în Club A. Se gândeau la fel de fel de nume, dar niciunul nu-i mulțumea. Unul dintre ei a spus că au rămas fără opțiuni, iar altul a venit cu ideea să-i zică Formația Fără Nume. Toate piesele trupei sunt compuse de trio-ul Gabi Litvin, Silviu Olaru și Cristi Madolciu. Repetau la Casa Studenților, în Club A, în Universitas, în Club 303, în Moxa sau Modern Club.
Primul mare concert al trupei a fost la Festivalul Rock organizat de TVR la Sala Palatului în 1973, unde au obținut Premiul I. Prezenți în același festival au fost Phoenix, Roșu și Negru, Sfinx, Progresiv TM.
Primul album, ''Zece pași'', apărut în 1975, a fost definitoriu pentru trupă, reprezenta ceea ce acumulaseră membrii până la el, iar concepția a fost să reprezinte un tot în care începutul și sfârșitul să fie la fel. Începea cu jingle-ul "Happy birthday to you" intrându-se în prima piesă — ''Cetatea noastră'' — și se termina cu ''La răscruce de vânt'', unde pe finalul filat se aude muzicuța cu același jingle. Piesele acestui album: "Cetatea noastră", "Definiție", "Speranța", "Omagiu", "Interludiu", "Povestea ploii", "Vântul", "Poluare", "Soare de-aș avea" și "La răscruce de vânt".
Pe al doilea album, ''Zi cu zi'', lansat în 1977, sunt incluse piesele "Zi cu zi", "Fire de iubire", "Mărul", "Lumea tangibilă", "Vizita", "Șase cai albi", "Oameni ce-ar fi putut să fie", "Copilul Universului", "Spirala timpului", "Albumul", "La despărțire".
Albumul al treilea și ultimul lansat în țară, apărut în 1980, se numește ''Un joc'' și este considerat de mulți melomani unul dintre cele mai frumoase din rockul românesc. Pe acest album se află piesele ''Cade seara'', ''Rock'n Roll'', ''Un joc adevărat'', ''La ceasul când stele încep să apună'', ''Jungla'', ''Singur'', ''Vom rămâne veșnic tineri'', ''Prea departe, prea aproape''.
Pe lângă cele trei LP-uri, au mai scos două single-uri: primul, apărut în 1974, conținea piesele ''Chemare'' și ''Îndemn'', iar al doilea, din 1978, ''Noi'' și ''Primăvara''.
La începutul anilor ‘80 , basistul Silviu Olaru emigrează în Canada, iar inginerul Gabriel Litvin după Algeria şi Franța, ajunge şi el în Canada, în 1986.
De ani buni cei de la F.F.N. trăiesc pe continentul nord american. Gabi Litvin, Silviu Olaru și Cristian Madolciu se află în Toronto, Lucian Rusu este la Ottawa, Marcel Năvală în Philadelphia. Florin Dumitru a murit în 2002, la Los Angeles.
Gabi, Silviu și Cristi au continuat să facă muzică și acolo, departe, au susținut și concerte atât pentru comunitatea română, cât și pentru publicul larg în unele cluburi din Toronto.
În 2008, la aproape 30 de ani de la debut, au decis să reia proiectul Formației Fără Nume. Timp de un an au lucrat la un nou album, intitulat "In Blue Jeans", după o piesă din 1973 neinclusă pe niciun alt disc. Lansat în iunie 2008, ultimul album s-a bucurat de un real succes în rândul diasporei românești din Canada. Acesta cuprinde 16 piese, dintre care 8 în limba română, 6 în engleză și 2 instrumentale — ''Satira și umorul'', ''Summer Fling'', ''La răscruce de vânt'', ''Menuet Galant'' (instrumental), ''Nani, nani'' (a capella), ''Cântec țigănesc'', ''Și dacă'', ''Damelo Papi'', ''Poveste inocentă'', ''In Blue Jeans'', ''Blestem'', ''I'll Be There'', ''O după amiază ploioasă de luni'' (instrumental), ''Fly Away'', ''So Nice'', ''Call Me''.
La întâlnirea din Club 16 şi-au anunţat participarea mai mulţi muzicieni şi oameni de muzică din radio televiziune, presă scrisă: Adriana Buciu (Trupa Secret), Sandu Albiter ( Grup 74), Andrei Partoș, Gabriel Basarabescu, Bebe Astur, Florin Silviu Ursulescu, George Stanca, Doru Ionescu, Mihai Croco Manea şi alţii.