Maestrul Zubin Mehta a anunțat miercuri că a acceptat invitația de a fi președintele onorific al Festivalului Internațional „George Enescu” la ediția din 2017, precizează Biroul de presă al festivalului.
Invitația a venit la propunerea organizatorilor, pe baza unei decizii luate de comun acord la nivel inter-instituțional.
„Abia aștept să revin în România. Aveți cel mai frumos festival din lume și cel mai minunat public. Fiecare muzician se simte atât de bine aici când se uită în sală și vede zâmbetele oamenilor. Muzicienii români sunt de calitate și trebuie să le mulțumim organizatorilor festivalului. Am acceptat această propunere pentru că era o ofertă de nerefuzat”, a declarat maestrul Mehta, citat într-un comunicat transmis Agerpres.
În cadrul discuțiilor, Zubin Mehta a analizat programul artistic în lucru pentru ediția din 2017, în colaborare cu viitorul director artistic al festivalului, și l-a aprobat.
Maestrul este din 1981 director muzical pe viață al Orchestrei Filarmonicii din Israel, a fost primul dirijor care i-a adus împreună pe aceeași scenă pe cei mai mari trei tenori ai lumii: Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carreras, într-un concert care a rămas unul dintre cele mai bine vândute ale tuturor timpurilor.
Zubin Mehta a fost alături de Festivalul Internațional „George Enescu” încă de la ediția din anul 1964. În anul 1995, în prima sa participare la o ediție post-decembristă a Festivalului Enescu, Zubin Mehta a dirijat pe scena Sălii „Alexandru Ioan Cuza”, la Casa Poporului.
Dirijorul a revenit în repetate rânduri în cadrul Festivalului Enescu, declarând că iubește festivalul și publicul român.
În edițiile anterioare ale Festivalului Internațional „George Enescu” a existat această tradiție de a avea un președinte de onoare și un director artistic: lordul Yehudi Menuhin și dirijorul Lawrence Foster (1998), Roman Vlad și dirijorul Cristian Mandeal (2001), Ioan Holender și Cristian Mandeal în 2003. În perioada 2005 — 2015, ambele funcții au fost preluate de Ioan Holender, se mai arată în comunicat.