Salvador Sobral, 27 de ani,câştigătorul concursului Eurovision 2017, se retrage de pe scena muzicală. Cântăreţul ar avea probleme cardiace, iar presa portugheză chiar a susţinut la un moment dat că "i-au mai rămas doar trei luni de viață", relatează EFE.
După ce Sobral a câştigat trofeul pentru Portugalia, pentru prima dată în istorie, obţinând un punctaj record -758 cu piesa "Amar pelos dois" (Amar por los dos), au început să circule zvonuri despre sănătatea sa precară, iar presa a ajuns să speculeze că solistul este în pericol să moară, dacă nu va face curând un transplant de inimă, conform agerpres.ro..
El a avut o vară intensă cu numeroase concerte în promovarea albumului său "Excuse me" într-un turneu pe care a fost nevoit să-l întrerupă, la sfârșitul lunii august, când a anunțat anularea mai multor spectacole la recomandarea medicilor.
Această întrerupere s-a prelungit pe o perioadă nedeterminată, din cauza "sănătății sale fragile", cum el însuși a declarat. Artistul a criticat și câteva mass-media portugheze, care anticipau că "i-au mai rămas doar trei luni de viață".
Salvator Sobral va susţine ultimul său concert vineri seară pentru ca apoi să-şi dedice trupul ştiinţei, aşa cum a etichetat el tratamentul despre care nu i-a plăcut niciodată să vorbească.