Presedintele sirian Bashar al-Assad a acordat un interviu postului de televiziune France 2, in care arata cu degetul inspre occidentali, care ar ajuta teroristii de la el din tara.
Dupa patru ani de razboi civil infernal in tara sa, liderul sirian a acuzat din nou sustinerea occidentala, evocand contacte intre serviciile secrete siriene si cele ale Frantei.
El spune ca nu are nicio vina pentru baia de sange care a costat deja vietile a peste 260.000 de persoane, a obligat 6,5 milioane de oameni sa se stramute si alte 2,8 sa se refugieze.
„Inca din primele saptamani de conflit, teroristii s-au infiltrat in Siria cu sprijinul statelor occidentale si regionale”, a acuzat Bashar al-Assad. „Au inceput sa atace civilii si sa distruga proprietati publice si private. Rolul nostru, ca Guvern, este de a apara societatea si cetatenii”, a adaugat liderul de la Damasc, inca la putere dupa patru ani de razboi civil.
Liderul sirian a afirmat ca au avut loc contacte intre serviciile secrete franceze si siriene. Totul, in ciuda ruperii relatiilor diplomatice bilaterale din 2012. „Au avut loc contacte, dar nu exista o cooperare”, a spus el. „Am intalnit anumiti responsabili ai serviciilor voastre de informatii, dar nu exista cooperare”, nici schimburi de informatii, a adaugat acesta, fara a oferi detalii.
Tot potrivit versiunii sale asupra faptelor, oficiali francezi „au venit in Siria, dar sirienii nu au mers in Franta. Probabil au venit pentru a schimba informatii, dar cand vreti sa aveti un astfel de tip de colaborare trebuie sa existe vointa de ambele parti”, a continuat liderul sirian. (M.C)