Un miliardar spune că banii nu aduc fericirea și își dorește să fie din nou un om obișnuit

30 Aug 2015
Un miliardar spune că banii nu aduc fericirea și își dorește să fie din nou un om obișnuit
Inventatorul jocului de mare succes Minecraft, suedezul Markus Persson, mărturisește public într-o serie de mesaje pe contul său de Twitter, că viața sa nu este deloc mai bună după ce în conturi i-au intrat 2,3 miliarde de dolari, în urma vânzării către Microsoft a companiei sale, Mojang AB.

"Marea problemă pe care o întâlnești în momentul în care obții tot ceea ce ți-ai putea dori este lipsa de motivație, iar relaționarea cu cei din jur devine aproape imposibilă.
Sunt cu câțiva prieteni în Ibiza, petrec alături de persoane faimoase, pot să fac tot ceea ce-mi doresc, dar niciodată în viața mea nu m-am simțit mai izolat ca acum.
Acasă, în Suedia, stau toată ziua cu ochii în monitor așteptând ca prietenii mei, care au familii și slujbe, să-și facă timp pentru a-l petrece împreună", a scris Persson pe Twitter.

Persson se plânge de faptul că noul său statut social i-a afectat, într-un mod negativ, chiar și cel mai mărunt aspect al vieții personale.

"Nu sunt un antreprenor, nici un CEO, sunt doar un programator, un tocilar caruia îi place să-și exprime părerile public pe internet. În momentul în care am vândut compania, prima mea grijă a fost să fiu sigur ca toți foștii mei angajați să nu fie afectați, acum sunt cel mai mare inamic al lor. Am întâlnit o fată grozavă, dar s-a speriat de stilul meu de viață și a preferat să fie alături unui bărbat obișnuit". și-a continuat Persson mărturisirea pe rețeaua de socializare.

"Mi-ar plăcea să fiu asemeni lui Elon Musk și să încerc să salvez lumea, dar asta ar face să-i întâlnesc din nou pe toți acei dobitoci care m-au făcut să-mi vând compania. Persoanele care au avut parte de un succes neașteptat îmi spun că aceste gânduri sunt normale, dar că vor trece. E bine de știut...", și-a încheiat Persson seria de mesaje pe Twitter.




Alte stiri din Externe

Ultima oră