Un feribot a intrat într-un zid din portul Luz, Grand Canaria. 13 persoane rănite (VIDEO)

22 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Un feribot a intrat într-un zid din portul Luz, Grand Canaria. 13 persoane rănite (VIDEO)

Cinci persoane au fost duse la spital după un accident spectaculos pe insula Grand Canaria, în care a fost implicat un feribot. Acesta a spart un zid de la intrarea în portul Luz după ce un motor s-a defectat, relatează dailymail.co.uk.

Înregistrările video au arătat că nava - care se îndrepta spre insula vecină, Tenerife, cu 140 de pasageri, 30 de membri ai echipajului și zeci de vehicule la bord - a lovit zidul de beton la intrarea în portul Luz din Gran Canaria Las Palmas.

 

 

Cinci persoane au fost duse la spital, inclusiv un bărbat care a suferit o fractură de claviculă după ce a căzut la pământ în timpul coliziunii, iar alte cinci au primit asistență medicală la fața locului. Majoritatea celor afectați, inclusiv o femeie însărcinată, a suferit atacuri de panică. Niciunul dintre aceştia nu a fost grav rănit. Conform belfasttelegraph.co.uk, numărul răniţilor a ajuns la 13.

Incidentul, în care a fost implicat un feribot pentru mașini - Volcan de Tamasite, care acoperă în mod regulat ruta dintre cele două insule, a avut loc vineri seara. Feribotul a pierdut un motor chiar în timp ce pleca din port, iar echipajul a încercat să oprească coliziunea prin repornirea motorului și aruncarea ancorelor.

În urma coliziunii, bucăţi din zid s-au prăbuşit peste două vehicule aparținând firmei petroliere Onyx, care alimentau o navă din apropiere, provocând o deversare de petrol care a dus la declararea unei urgențe de mediu.

Iniţial, s-a crezut că aproximativ  200.000 de litri de combustibil s-ar fi deversat, deşi surse din cadrul autorităților portuare au declarat situația poate fi ţinută sub control, fără consecințe majore asupra mediului, datorită curenților marini.

Garda de coastă a fost trimisă vineri seara să inspecteze zona. Aseară, o investigație a poliției era în curs, în timp ce proprietarul feribotului, Naviera Armas, a făcut propria anchetă.

Imagini preluate din interiorul navei deteriorate după coliziune - și postate pe social media - arătau pasageri furioși, care se certau cu echipajul, acesta încercând, la rândul său, să-i liniștească.

Sursa foto: dailymail.co.uk

Alte stiri din Externe

Ultima oră