Războiul comercial dintre Statele Unite și China intră într-o nouă fază tensionată, după ce președintele american Donald Trump a lansat o serie de amenințări dure la adresa Beijingului, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Trump, revenit la Casa Albă în urma alegerilor din noiembrie 2024, a criticat vehement decizia Chinei de a impune tarife de represalii de 34% asupra unor produse americane. Acesta susține că Beijingul continuă să abuzeze de relațiile comerciale cu SUA prin „tarife record, subvenții ilegale, măsuri non-monetare și manipulare masivă a monedei”.
„Dacă China nu retrage această majorare până mâine, 8 aprilie 2025, Statele Unite vor răspunde cu taxe suplimentare de 50%, care vor intra în vigoare din 9 aprilie”, a transmis liderul de la Washington. Totodată, Trump a anunțat suspendarea tuturor negocierilor comerciale cu partea chineză, afirmând că „toate întâlnirile solicitate de China vor fi anulate, iar negocierile cu alte state vor începe imediat”.
„Ieri, China a impus tarife de represalii în valoare de 34%, pe lângă tarifele lor deja record, măsurile vamale non-monetare, subvenționarea ilegală a companiilor și manipularea masivă și pe termen lung a monedei, în ciuda avertismentului meu că orice țară care ripostează împotriva Statelor Unite prin impunerea unor tarife suplimentare, peste abuzurile tarifare pe termen lung deja existente împotriva națiunii noastre, va fi confruntată imediat cu noi tarife, semnificativ mai ridicate, față de cele stabilite inițial.
Prin urmare, dacă China nu retrage această creștere de 34%, peste abuzurile comerciale de lungă durată, până mâine, 8 aprilie 2025, Statele Unite vor impune TARIFE SUPLIMENTARE de 50% pentru China, începând cu 9 aprilie.
În plus, toate discuțiile cu China privind întâlnirile solicitate de ei vor fi anulate! Negocierile cu alte țări, care de asemenea au cerut întrevederi, vor începe imediat. Vă mulțumesc pentru atenție!”