Președintele american a anunțat la începutul săptămânii taxe vamale „reciproce” care vor permite „îmbogățirea din nou a Americii”. Aceste declarații ilustrează viziunea sa asupra lumii, viziune pe care trebuie să o înțelegem, scrie Mathieu Bock Côté în Le Figaro
Este lumea vestică condamnată să se prăbușească într-o formă de război civil comercial? De la anunțarea politicii tarifare a lui Donald Trump, europenii se întreabă dacă nu cumva cerul le-a căzut pe cap și prognozează zile întunecate, chiar catastrofale, pentru economiile lor. Evident, ca de fiecare dată, europeniștii profită pentru a ne explica faptul că noile vremuri impun un mare salt federal al UE, chiar dacă nu îl numesc astfel – au spus același lucru în momentul pandemiei de Covid, apoi în timpul războiului din Ucraina și vor spune același lucru la următoarea criză.
Desigur, putem râde de ei întrebându-ne dacă, pentru ei, un problemă poate să nu aibă Europa ca soluție. Dar, mai ales, se întreabă, probabil sincer, dacă Donald Trump este cu adevărat nebun. Totuși, este posibil să reconstruim raționamentul său fără a-l îmbrățișa complet. Pentru că, deși Donald Trump se exprimă adesea într-un mod simplist, brutal și expeditiv, el are totuși o viziune asupra lumii pe care am avea mult de câștigat explicând-o, mai ales că scepticismul său față de comerțul liber globalizat nu este o noutate.
Un scurt ocol istoric ne-ar putea lămuri. Putem scrie istoria comerțului liber din ultimele decenii începând cu anii imediat după Al Doilea Război Mondial, dar secvența actuală, pe care Donald Trump a decretat-o închisă, datează mai ales de la sfârșitul anilor 1980, odată cu semnarea Acordului de Liber Schimb (ALE) între Statele Unite și Canada, care va deveni NAFTA când Mexicul va adera. Vom observa o schimbare istorică, contemporană cu căderea comunismului și cu apariția globalizării, care visa să nască o planetă unificată, omogenă din punct de vedere juridic și administrativ, sub semnul unei guvernanțe globale.
Companiile erau încurajate să se extindă în întreaga lume, în căutarea țărilor în care ar putea reduce semnificativ costurile de producție. Consecințele sunt binecunoscute: aceste delocalizări repetate au dus la o dezindustrializare rapidă a multor regiuni occidentale, cu prăbușirea și chiar sărăcirea claselor de mijloc. În schimb, s-a constituit o nouă burghezie globalizată, care revendica o conștiință transnațională și celebra candid în virtutea nomadismului.
Se vorbește adesea despre Franța periferică. Am putea vorbi și despre America periferică. Dezindustrializarea a generat probleme majore – am putea vorbi despre o dislocare sociologică la scară largă, ale cărei efecte cele mai radicale au fost exprimate de criza opioidelor. Țesutul social s-a destrămat pretutindeni. Din această Americă provine JD Vance. Politicile cele mai perspicace au anticipat această situație acum treizeci de ani. Acesta este diagnostic, pe care nu îl putem ignora, pe care se bazează politica tarifară a lui Trump, care vizează explicit o reindustrializare rapidă a Statelor Unite, prin stimularea sau, mai exact, prin constrângerea aproape totală a companiilor să producă în Statele Unite pentru a revitaliza comunitățile americane.
Totuși, aici se află problema, iar logica trumpiană începe să se deregleze. Aceasta se bazează pe o viziune anacronică a condițiilor fundamentale ale activității economice, așa cum o demonstrează dereglarea anunțată a lanțurilor de producție, mult mai integrate decât pare el să creadă. Cu excepția cazului în care, pur și simplu, consideră aceste dereglări ca pe niște sacrificii necesare pentru reconstruirea economiei americane, fără de care puterea americană se va epuiza.
Căci, evident, este vorba de o chestiune de putere de restaurat. Lumea noastră este cu siguranță multipolară. Globalizarea din ultimele trei decenii a făcut averea Chinei, iar aceasta este considerată de președintele american drept marele dușman al acestui secol. Dar naționalismul trumpian devine contra-productiv atunci când se transformă într-un antioccidentalism obsesiv. Trump își imaginează că Statele Unite sunt exploatate de către aliații lor și acum vrea să-i facă pe aceștia să plătească. Imperiul american costă prea mult și el vrea ca aceia care au trăit sub protecția sa să plătească acum tributul. Vasalizarea implicită de ieri trebuie să devină explicită.
Timpul nostru ar trebui, în mod ideal, să impună o formă de protecționism civilizațional – termenul poate părea greu de acceptat, dar mi se pare totuși exact. Ar fi, într-un fel, o ieșire din falsa dilemă între protecționismul național și comerțul liber globalizat. Dar pentru aceasta, America și Europa ar trebui să-și amintească că au o civilizație și interese comune și ar putea, mâine, să se adăpostească sub o fortăreață economică și strategică comună. Totuși, se pare că ele nu mai cred în acest lucru.
