Trei jurnalişti de la Al -Jazeera, condamnaţi la închisoare

30 Aug 2015
Trei jurnalişti de la Al -Jazeera, condamnaţi la închisoare
Un tribunal din Egipt i-a condamnat sâmbătă la trei ani de inchisoare pe trei jurnaliști ai postului Al -Jazeera în limba engleză, după un îndelung proces, criticat în toată lumea de avocații libertății presei și activiștii pentru drepturile omului, scrie business-standard.com.

Mohammed Fahmy, Peter Greste şi Mohamed Baher au fost condamnaţi în urma implicării, prin activitatea lor jurnalistică,  în conflictul dintre Egipt și Qatar după înlăturarea pe cale militară, în 2013, a președintelui islamist Mohamed Morsi . 

Cazul a început în decembrie 2013, când forțele de securitate egiptene au percheziționat apartamentul dintr-un hotel de lux utilizat de Al -Jazeera, în timpul relatărilor din Egipt. Autoritățile i-au arestat Fahmy, Greste și Mohammed, mai târziu acuzându-i că ar fi face parte din Frăția Musulmană a lui Morsi, pe care autoritățile au declarat-o organizație teroristă, și că au transmis imagini cu scopul de a afecta securitatea naţională.

Jurnaliștii au fost acuzați de sunt purtători de cuvânt ai Frăției, dar ei şi Al -Jazeera au respins acuzațiile, declarând că pur şi simplu au relatat evenimentele.

Judecătorul Hassan Farid a spus că i-a condamnat pe cei trei doearece nu sunt înregistraţi în sindicatul ziariştilor din Egipt, pentru că au adus echipamente fără să aibă aprobarea organismelor de securitate, au transmis ştiri false prin Al Jazeera şi au transmis din camera de hotel făra a avea permisiunea să facă acest lucru. 

Mostefa Souag, directorul general postului Al-Jazeera în limba engleză, a criticat decizia instanţei, spunând că verdictul frizează logica şi bunul simţ.
"Întreg cazul a fost politizat şi nu s-a desfăşurat liber şi corect. Nu există nici o dovadă că colegii noştri au fabricat ştiri sau au sprijinit organizaţii teroriste şi, în nici un moment al acestui lung proces, acuzaţiile nefondate nu au putut fi demonstrate", a mai spus Souag.

Citiţi mai multe ştiri din Externe!







Alte stiri din Externe

Ultima oră