Piloții Lufthansa se pregătesc de grevă, după ce compania a luat decizia de a-și plăti piloții de la subsidiara low-cost Eurowings cu salarii mai mici decât cele de la operatorul de linie. Sindicatul piloților susține că a făcut concesii în legătură cu vârsta de pensionare şi tăierile de cheltuieli dorite de Lufthansa, însă compania le-a refuzat planul de a face economii de 500 de milioane de euro.
Drept replică, conducerea companiei, reprezentată de președintele său, Carsten Spohr, neagă că ar fi refuzat planul sindicatului piloților, afirmând că măsurile sunt încă în discuție, relatează Reuters. Anul trecut, profitul net al grupului s-a prăbuşit cu peste 80 de procente. Iar o mână de ajutor au dat-o tocmai grevele. La Lufthansa au fost anul trecut nu mai puţin de 12 greve, care împreună au costat compania 300 de milioane de euro.