200 de imigranti si cinci calauze au fost retinute la granita dintre Austria si Ungaria, au anuntat autoritatile austriece. Controlul la granite a fost introdus inca de noaptea trrecuta si sunt vizate frontierele cu Ungaria , Germania si Slovacia.
De precizat ca e vorba de un control aleatoriu, sunt vizate ,in primul rand, acele autovehicule care ar putea avea ascunzatori pentru refugiati.
Din acest motiv,in aceasta dimineata pe o autostrada ce face legatura dintre Ungaria si Austria se formase o coada de circa 20 km.
Pe e alta parte, guvernul ungar cere Germaniei sa clarifice situatia juridica a imigrantilor ilegali din Uniunea Europeana.
Legislatia actuala stipuleaza ca imigrantii din tari non-UE trebuie sa posede pasaport si viza pentru tara de destinatie pe cand Germania, in ultimele zile, nu a mai cerut pasaport pentru cei despre care se presupune ca vin din Siria.
Si, in sfarsit, in Franta, Marine Le Pen, presedinta Frontului National, cere restabilirea frontierelor nationale si masuri ferme impotriva imigratiei.
Poate fi considerata o declaratie politicianista dar trebuie reamintit ca Le Pen este favorita in sondajele pentru alegerile prezidentiale.