La 29 aprilie 2009, un medic de la “Établissement français du sang” (Metz, Franța) a refuzat donarea de sânge pe care Geoffrey Léger dorea să o efectueze, motivând că acesta este homosexual. Legislaţia franceză (“Decretul de stabilire a criteriilor de selecție a donatorilor de sânge” adoptat de ministrul Sănătății la 12 ianuarie 2009) prevede că există o contraindicație permanentă pentru donarea de sânge în cazul “unui bărbat care a întreținut raporturi sexuale cu un bărbat”.
Limitarea unui drept nu înseamnă discriminare
Geoffrey Léger a contestat decizia medicului, iar Tribunalul din Strasbourg (Franța) a solicitat Curţii de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) să stabilească dacă și în ce condiții o astfel de contraindicație permanentă a donării de sânge poate fi conformă drepturilor fundamentale recunoscute de ordinea juridică a Uniunii Europene.
În hotărârea sa din 29 aprilie a.c. (cauza C‑528/13), CJUE declară:
“În speță, este cert că contraindicația permanentă privind donarea de sânge în cazul unui bărbat care a întreținut raporturi sexuale cu un bărbat, care constituie o limitare a exercițiului drepturilor și al libertăților recunoscute de cartă, trebuie considerată ca fiind prevăzută de lege, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă, din moment ce rezultă din Decretul din 12 ianuarie 2009.
În plus, această limitare respectă conținutul esențial al principiului nediscriminării. Astfel, limitarea menționată nu repune în discuție acest principiu ca atare, întrucât nu vizează decât aspectul, de întindere limitată, al excluderilor de la donarea de sânge în vederea protejării sănătății receptorilor.
În speță, excluderea permanentă a donării de sânge urmărește să reducă la minimum riscul de transmitere a unei boli infecțioase către receptori. Această excludere contribuie, în consecință, la obiectivul general de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, care constituie un obiectiv recunoscut de Uniune la articolul 152 CE și în special la alineatul (4) litera (a) și la alineatul (5) ale acestui articol, precum și la articolul 35 a doua teză din cartă, ce impune ca un nivel ridicat de protecție a sănătății umane să fie asigurat în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Uniunii.
În ceea ce privește principiul proporționalității, rezultă din jurisprudența Curții că măsurile prevăzute de legislația națională nu trebuie să depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de această reglementare, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare dintre acestea și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate”.
“Infecțiile recente prezintă risc de nedetectare”
CJUE a decis că, într-o cauză precum aceasta, principiul proporționalității “este respectat numai dacă un nivel ridicat de protecție a sănătății receptorilor nu poate fi asigurat prin tehnici eficace de detectare a HIV și mai puțin constrângătoare decât interdicția permanentă a donării de sânge pentru întreg grupul constituit din bărbați care au avut raporturi sexuale cu bărbați.
În această privință, astfel cum reiese în special din articolul 21 din Directiva 2002/98, pentru a asigura calitatea și securitatea sângelui și a componentelor sanguine, fiecare donare de sânge trebuie să fie controlată în conformitate cu cerințele enunțate în anexa IV la această directivă, ținând seama de faptul că aceste cerințe pot evolua în funcție de progresul științific și tehnic. Potrivit termenilor anexei IV, donatorii trebuie testați, printre altele, pentru depistarea HIV 1/2.
Cu toate acestea, guvernul francez și Comisia arată că, în stadiul actual al științei, există o “fereastră imunologică”, o perioadă care urmează unei infecții virale, în care markerii biologici utilizați în cadrul depistării donării de sânge rămân negativi, în pofida infectării donatorului. Astfel, infecțiile recente ar fi cele care prezintă un risc de nedetectare cu ocazia testelor de depistare și, în consecință, un risc de transmitere a HIV către receptor.
Instanței de trimitere (n.r. – Tribunalul din Strasbourg) îi revine sarcina să verifice dacă, într-o asemenea situație și în cadrul respectării principiului proporționalității, există tehnici eficace de detectare a HIV pentru a evita transmiterea la receptori a unui astfel de virus, testele trebuind efectuate în conformitate cu cele mai recente proceduri științifice și tehnice, potrivit considerentului (29) al Directivei 2002/98.
În special, instanța de trimitere trebuie să verifice dacă progresele științei sau ale tehnicii sanitare, luând în considerare în special costul unei puneri în carantină sistematice a donațiilor provenind de la bărbați care au avut raporturi sexuale cu bărbați sau cel al unei detectări sistematice a HIV pentru toate donările de sânge, permit să se asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății receptorilor, fără ca sarcina care rezultă de aici să fie disproporționată în raport cu obiectivele urmărite de protecție a sănătății.
Pe de altă parte, presupunând că, în stadiul actual al științei, nu există nicio tehnică conformă (...), o contraindicație permanentă a donării de sânge pentru întreg grupul constituit din bărbați care au avut raporturi sexuale cu bărbați este proporțională numai dacă nu există alte metode mai puțin constrângătoare pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății receptorilor.”
Risc ridicat și protecţia receptorilor
Ȋn concluzia Deciziei din 29 aprilie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene precizează că “punctul 2.1 din anexa III la Directiva 2004/33/CE a Comisiei din 22 martie 2004 de punere în aplicare a Directivei 2002/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește anumite cerințe tehnice pentru sânge și componente sanguine trebuie interpretat în sensul că criteriul de excludere permanentă de la donarea de sânge prevăzut de această dispoziție și privind comportamentul sexual acoperă ipoteza în care un stat membru, având în vedere situația prevalentă în acesta, prevede o contraindicație permanentă privind donarea de sânge în cazul bărbaților care au întreținut raporturi sexuale cu bărbați atunci când se stabilește, pe baza cunoștințelor și a datelor medicale, științifice și epidemiologice actuale, că un astfel de comportament sexual expune aceste persoane unui risc ridicat de a contracta boli infecțioase grave care pot fi transmise prin sânge și că, prin respectarea principiului proporționalității, nu există tehnici eficace de detectare a acestor boli infecțioase sau, în lipsa unor astfel de tehnici, metode mai puțin constrângătoare decât o astfel de contraindicație pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății receptorilor. Instanței naționale îi revine sarcina să verifice dacă, în statul membru în cauză, aceste condiții sunt îndeplinite.”
