China a impus minim 3-5 ore de educație fizică, în școli, săptămânal

26 Feb 2025
China a impus minim 3-5 ore de educație fizică, în școli, săptămânal

Noile măsuri adoptate la nivel național de autoritățile din China impun tuturor școlilor din sistemul educațional obligatoriu un program rezervat educației fizice de minim 3-5 ore pe săptămână.
Programul aplicat la nivel național interzice sub sancțiune anularea orelor de sport.
Programul intrat în vigoare cu noul semestru început la mijlocul lunii Februarie a.c., urmărește creșterea duratei orelor dedicate sportului, dar și îmbunătățirea calității educației și condiției fizice ale elevilor.

Conform programului denumit generic „Măsuri pentru consolidarea educației fizice în școlile primare și gimnaziale”, zilnic, elevii trebuie să facă cel puțin oră de educație fizică zilnică, dar și exerciții fizice coordonate de profesori.

Elevii ajunși la nivel de liceu vor trebui să urmeze, de asemenea, 3-5 ore de educație fizică săptămânal, iar în zilele fără program dedicat pentru sport trebuie să urmeze minim 45 de minute de exerciții fizice sub supravegherea profesorilor.

Pe de altă parte, elevii trebuie să fie implicați, în mod obligatoriu, în cel puțin zece activități sportive, de la jocurile cu mingea, săritul cu coarda, role etc., așa încât la finalul învățîmântului obligatoriu să stăpânească minim două tipuri de activități sportive. Pentru aceasta, toate clasele și școlile vor trebui să organizeze 3-5 competiții semestriale.

În concordanță cu evoluția tehnologică, la nivelul capitaleri Beijing, școlile vor fi asistate de Inteligența Artificială pentru a identifica punctele slabe ale fiecărui elev și pentru a furniza recomandări individuale.

 

Autor: Dan Tomozei

Alte stiri din Externe

Ultima oră