Cel mai recent bilanț al cutremurului care a zguduit sâmbătă Nepalul este tragic: 6.200 de morți și 14.000 de răniți! Șeful armatei din Nepal, generalul Gaurav Rana, a estimat că numarul morților s-ar putea ridica până la 15.000.
Cutremurul cu magnitudinea 7,8 a fost cel mai grav din Nepal în peste 80 de ani. A distrus zone întregi din cartierele vechi ale capitalei nepaleze Kathmandu şi a fost suficient de puternic pentru a fi resimţit în India, Bangladesh, Tibet şi Pakistan.
De asemenea, a declanșat o serie de avalanșe pe Muntele Everest unde se aflau sute de persoane la începutul sezonului de alpinism și unde 18 persoane au fost ucise.
Cel mai puternic cutremur din Nepal a avut loc în 1934 şi a avut 8 grade. Acesta a distrus oraşele Kathmandu, Bhaktapur şi Patan.
Un oraș din Tibet a fost evacuat
Autoritățile chineze au decis evacuarea unui oraș cu o populație de aproximativ 6.000 de locuitori situat în Tibet, ca urmare a riscului producerii de alunecări de teren după cutremurul devastator ce a lovit Nepalul, relatează Agerpres. Aproximativ 1.000 de locuitori din orașul Zham, ținutul Nyalam, în apropiere de granița cu Nepalul, au fost transportați cu camionul, joi dimineața, în orașul Lhatse, la o distanță de 300 kilometri, menționează Xinhua.
Restul locuitorilor urmează să fie transportați joi după-amiază la Lhatse, unde au fost amplasate 1.000 de corturi, care dispun de apă și electricitate. Orașul Zham a fost izolat de sâmbătă până marți de molozul apărut în urma prăbușirii clădirilor. În regiunea autonomă Tibet și-au pierdut viața 25 de persoane, între care nouă în orașul Zham. Patru persoane sunt date dispărute și 797 au fost rănite, au anunțat de asemenea oficiali locali. (V.M.)