Președintele chinez Xi Jinping a deschis, joi, impunătoarea paradă militară ce marchează 70 de ani de la capitularea ocupantului nipon, salutând "victoria" din 1945 împotriva Japoniei.
”China nu va căuta niciodată hegemonia, nici nu va încerca să se extindă. Ea nu va provoca niciodată suferințe tragice altor națiuni”, a dat asigurări Xi Jinping, după care a trecut în revistă din limuzina prezidențială trupele chineze.
New York Times precizează că, tot în discursul de inaugurare a paradei militare, liderul chinez a anunțat reducerea cu 300.000 de oameni a efectivelor Armatei Populare de Eliberare, estimată la circa 2,3 milioane de militari, cea mai numeroasă din lume.
Circa 12.000 de militari și 500 de vehicule militare și-au început apoi parada, survolată de aproape 200 de avioane și elicoptere, simboluri ale ascensiunii Chinei pe scena internațională. La defilare vor lua parte și aproape 1.000 de militari străini, printre care un detașament rus.
Printre invitații străini la paradă se află președintele rus Vladimir Putin, președinta sud-coreeană Park Geun-Hye, președintele sud-african Jacob Zuma și secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.