Într-un moment în care echilibrul economic global este tot mai fragil, iar vechile paradigme ale liberalismului economic par să se prăbușească sub greutatea crizelor geopolitice și a noilor doctrine naționaliste, jurnalistul economic francez François Lenglet analizează în Le Figaro schimbările profunde care remodelează ordinea mondială. Suspendarea bruscă a tarifelor vamale de către președintele Donald Trump, în mijlocul unui val de tensiuni comerciale internaționale, nu este o simplă ajustare de tactică, ci semnul unei transformări istorice: sfârșitul globalizării liber-schimbiste și intrarea într-o nouă eră de protecționism strategic. În acest interviu, Lenglet discută despre declinul hegemoniei americane, confruntarea iminentă cu China, dezindustrializarea Occidentului și revenirea unei ordini mondiale multipolare – cu granițe, fricțiuni și mari ambiții rivale.
- LE FIGARO: Cum interpretați schimbarea bruscă de atitudine a lui Donald Trump, care tocmai a suspendat pentru 90 de zile tarifele vamale reciproce, chiar în ziua în care urmau să intre în vigoare? A fost forțat de reacția piețelor financiare?
FRANÇOIS LENGLET: Da, cu siguranță. Miercurea trecută, situația risca să scape de sub control: piețele obligațiunilor americane se prăbușeau și exista un risc ridicat de criză financiară. S-au auzit și gemetele oligarhilor trumpiști, care, se pare, nu citiseră programul președintelui înainte de a-și investi sutele de milioane în campania sa și de a i se închina. Este vorba despre antreprenorii din tehnologie, finanțe și petrol din bazinul Permian, care au intrat în panică văzând cum se prăbușea prețul petrolului la începutul săptămânii. „Big Oil”, „Big Tech” și „Big Money” plângând – era prea mult.
Trump a lovit prea puternic. Ofensiva sa a fost prost calibrată, atât în ceea ce privește aria geografică – aproape toate țările lumii – cât și amploarea ei, cu tarife vamale nebunești. A cedat primul. Cu el, trebuie să ne obișnuim cu negocieri de tip „fast and furious”, ca în cursele auto în care două bolizi se îndreaptă unul spre altul și trebuie să-ți stăpânești frica pentru a vira în ultima clipă înainte de coliziune.
Totuși, trebuie remarcat că, până acum, Trump a obținut ceea ce și-a dorit: deschiderea unei sesiuni globale de negocieri pentru a vinde cât mai scump accesul la piața americană. Cu, în plus, o taxă universală de 10% drept punct de plecare, care a fost deja acceptată. Așadar, să nu vorbim despre o înfrângere. Până acum, totul este conform planului președintelui.
- Care este acest plan și cum trebuie înțeleasă ofensiva vamală a președintelui american, care a provocat, la începutul săptămânii, o sesiune bursieră catastrofală în Asia și Europa?
Donald Trump este un maniac al afacerilor care vrea să facă bani din orice. Creșterea anunțată a tarifelor vamale arată că paranteza accesului gratuit la piața americană se închide. Peter Navarro, fost consilier comercial al Casei Albe, stabilise prețul acestui nou model: voia să obțină 600 de miliarde de dolari pe an pentru a reduce apoi impozitul pe profit în SUA. Intrăm așadar într-o fază de licitație, pentru 90 de zile.
Acest plan nu este o toană; el marchează ultima etapă a unui proces de prăbușire a statutului de „stăpân al lumii” deținut odinioară de America.
În ochii președintelui SUA, menținerea unei ordini mondiale nu mai este rentabilă. Este prea costisitoare economic și implică prea mulți oameni pe plan militar.
De la era Obama, fosta superputere americană transmite același mesaj: ne retragem din afacerile lumii. În 2013, președintele democrat a trasat o „linie roșie” cu privire la Siria, apoi a dat înapoi și nu a ordonat bombardamente, chiar și după atacurile chimice din suburbiile Damascului. În 2016, Donald Trump a continuat această politică, cu un obiectiv declarat de izolaționism. Joe Biden a mers pe aceeași linie, cu retragerea catastrofală din Afganistan și refuzul de a trimite trupe în Ucraina.
Trump merge și mai departe, întorcându-se agresiv împotriva aliaților săi, pentru că vrea să pună apărarea Americii mai presus de orice. În ochii săi, menținerea unei ordini mondiale și susținerea aliaților sau a organismelor multilaterale precum OMC nu mai aduc beneficii. Costă prea mult. SUA au intrat în faza de „supraexpunere imperială”, concept al istoricului britanic Paul Kennedy: momentul în care resursele unei superputeri nu mai sunt suficiente pentru a finanța campanii globale.
Marea Britanie a trăit asta între 1880 și 1914. Astăzi, în viziunea lui Trump, cel mai bun raport calitate-preț pentru a păstra supremația SUA este MAGA – „Make America Great Again”. El risipește astfel capitalul de soft power acumulat de predecesorii săi. O mare putere nu se poate întoarce împotriva tuturor. Trebuie să inspire încredere și admirație. Dar Trump nu urmărește asta. Nu e strategia lui.
- China a promis marți că va „lupta până la capăt” în acest război comercial. Suspendarea tarifelor nu vizează China, care primește chiar o suprataxă. E începutul unei escaladări SUA–China?
China nu va ceda, pentru că simte că a sosit momentul să-și afirme puterea în fața Americii și să recupereze locul care i-a fost furat de Occident în 1842, odată cu Tratatul de la Nanking. E momentul marii confruntări. Pentru Beijing, Trump nu e decât ultima manifestare grotescă a declinului american – și nu greșesc.
Pentru Trump, însă, confruntarea economică e o metodă de a „spulbera” China, de a o izola. Dincolo de acest război comercial, e vorba de lupta sino-americană pentru conducerea ordinii mondiale – miza esențială a anilor ce urmează.
China a fost fabrica lumii. Va deveni un azil de batrâni planetar.
Slăbiciunile structurale ale Chinei îl fac probabil pe Xi Jinping să creadă că fereastra de oportunitate pentru victorie se va închide în cinci ani. Prima slăbiciune: modelul chinez se bazează pe suprainvestiții, supracapacități și firme excedentare. China produce ca să umple piețele cu produse nedorite, generând o deflație globală.
Problema consumului intern nu e rezolvată. Spre deosebire de Japonia, Taiwan sau Thailanda, consumul intern nu a preluat ștafeta cererii externe. Iar Beijingul refuză să lase yuanul să se aprecieze, comprimând veniturile familiilor și menținând dependența de exporturi.
Mai e și prăbușirea demografică: între 1980 și 2017, 240 de milioane de muncitori au intrat pe piața muncii. Acum, China pierde 10 milioane de persoane active anual. De la „fabrica lumii”, China se transformă în „azilul de batrâni al lumii”.
- Au văzut americanii că declinul bursier e doar o „tranziție” spre o nouă epocă de aur și un vis american reinventat?
Pentru Trump, prăbușirea bursieră a fost utilă: a „frăgezit” partenerii. A fost un avertisment care i-a oferit un avantaj strategic. Dovadă: lumea s-a grăbit să negocieze cu el.
Totuși, căderea obligațiunilor l-a forțat să-și adapteze strategia. A jucat China vreun rol în vânzarea masivă de obligațiuni americane? A vrut să declanșeze un „Pearl Harbor monetar”? Oricum, Beijingul pariază pe pierderea încrederii în dolar și pe o nouă ordine monetară globală. Probabil are dreptate.
Cu Trump, hiperputerea americană și soft power-ul ei s-au evaporat. Nu mai are aliați, doar supuși și victime. E o lume complet diferită, mai fragilă, unde resentimentul față de SUA va crește – în avantajul Chinei.
- Trump vrea să joace cartea „președintelui poporului” împotriva elitelor financiare? Funcționează?
Fără îndoială. S-a văzut cu muncitorii aduși la anunțul tarifelor vamale. Să nu ne amăgim: liberul schimb a dus la dezindustrializarea țărilor noastre. A avut doi mari beneficiari – consumatorii și acționarii – dar și multe victime. Spre deosebire de ce spunea Paul Krugman acum 30 de ani (și de la care a revenit), comerțul cu China a distrus locuri de muncă.
Analiza lui Trump în economie politică e corectă. Tarifele sunt un mijloc de a reda putere de cumpărare claselor de mijloc. Problema e că au fost aplicate haotic și periculos. Dar reindustrializarea va dura.
- Putem vorbi de un „protecționism inteligent” care se întoarce împotriva Europei?
Parafrazându-l pe Raymond Aron: Trump face istorie, dar nu știe ce istorie face. Creează o altă lume – protecționistă, cu mai multe fricțiuni și granițe reînviate. E punctul de inflexiune între două lumi.
Trump e doar expresia unei forțe mult mai mari din societățile noastre, care cere ordine și autoritate. Este un semn de neîncredere față de elitele tradiționale, care vor o lume fără granițe ca să-și facă afacerile liniștiți.
Am trăit o paranteză, un microclimat excepțional care nu era lumea reală și ni se va părea ciudat peste zece ani.
Acea paranteză liberală a avut începutul în căderea Zidului Berlinului, în 1989, și continuarea cu intrarea Chinei pe piața mondială. A fost o epocă fără risc geopolitic, care a permis globalizarea.
Sfârșitul acestei epoci a fost invazia Ucrainei, pe 24 februarie 2022. Risc reapărut, întoarcere acasă a capitalului. Revenirea lui Trump consolidează această mișcare centripetă.
Această paranteză a coincis cu apogeul puterii americane. Asemenea cu Pax Britannica (1860–1914). SUA au fost hegemonul, dar acum hegemonia e întreruptă de războiul din Ucraina și de Trump.
Am trăit o globalizare cum se întâmplă o dată pe secol. Nu vom mai vedea așa ceva în viața noastră. Am revenit la lumea reală – cea a rivalității între mari puteri. Și, pentru prima dată din 1492 încoace, coroana mondială poate ajunge la o putere non-occidentală: China.
