“Fiecare neam de peşte are hrana sa deosebită. Unii peşti se hrănesc cu mâl, alţii cu alge, alţii se mulţumesc cu ierburile care cresc în apă. Cei mai mulţi peşti se mănâncă unii pe alţii; cel mai mic dintre ei este hrana celui mai mare. Dacă se întâmplă vreodată ca peştele care a înghiţit un peşte mai mic să fie prada altuia, atunci ajung împreună în pântecele celui din urmă.
Ce altceva, oare, facem noi, oamenii, când împilăm pe cei săraci? În ce se deosebeşte de peştele cel din urmă omul, care, prin lacoma lui iubire de bogăţie, îi bagă pe cei slabi în sânurile nesăţioase ale lăcomiei lui? Un om a luat acelea pe care le avea săracul; dar tu, înghiţindu-l pe acela, ţi-ai făcut din bogăţia lui bogăţia ta. Făcând această nedreptate mai nedrept te-ai arătat şi mai lacom decât lacomul. Vezi să nu te aştepte şi pe tine acelaşi sfârşit ca şi pe peşti: undiţa sau varsa sau mreaja. Că, negreşit, şi noi, dacă vom face multe nedreptăţi, nu vom scapa de osânda cea din urmă”. (Sfântul Vasile cel Mare, “Omilii la Hexaemeron”)
Sfântul Vasile cel Mare, peştii şi obiceiurile oamenilor
