“Vezi urme de oameni ori ale altor vietăţi şi recunoşti după ele atât mersul acestora, cât şi pe ele însele, aşa cum, de pildă, după urmele omeneşti poţi cunoaşte umbletul omului. Dintr-o asemenea întâmplare să-ţi aminteşti cântărea Prorocului: «Văzutu-s-au umbletele Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului şi Împăratului meu» (Psalmul 67, 25). Lucrările Domnului nostru sunt asemenea unor urme lăsate de El, după care putem cunoaşte dumnezeiescul Său umblet şi pe Însuşi Dumnezeu. Când privim cerul şi frumuseţea lui, soarele, luna, stelele şi lumina lor, pământul şi belşugul său, atunci aflăm întru acestea pasul Domnului nostru şi Îl cunoaştem pe Însuşi Dumnezeu, Care şi-a arătat umbletul Său prin ele. Şi, astfel, ne încredinţăm că ni se cuvine a proslăvi puterea Să atotţiitoare, căci pe toate acestea le-a zidit din nimic numai cu cuvântul; înţelepciunea Lui, de vreme ce atât de minunate le-a întocmit şi întru rânduiala Sa le-a aşezat; bunătatea Lui, întrucât pentru noi le-a făcut pe toate. Căci El nu are trebuinţă de nimic din acestea pentru Sine Însuşi, ci, precum încă mai înainte de veci era îndestulat şi fericit în Sine Însuşi, întocmai este şi acum. Făpturile sunt asemenea unor urme ale Domnului nostru, prin care suntem îndemnaţi să-L cunoaştem pe Însuşi Dumnezeu: «Cerurile mărturisesc slava lui Dumnezeu» (Psalmul 18, 1)”. (Sfântul Tihon din Zadonsk, “Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi”)
Sfântul Tihon din Zadonsk, despre urmele omului
