“Vezi că nu este nici un mort printre cei vii şi nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din casă şi din oraş şi îngropat în pământ. Asemenea şi sufletul ce a murit din pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obştea Sfinţilor, din casa şi cetatea Viului Domn, adică din Sfânta Biserică, cea «care este casă Dumnezeului celui Viu» (1 Timotei 3, 15). Căci e un lucru necuviincios să stea acesta împreună cu cei vii care cu dragoste şi credinţă vieţuiesc şi-I slujesc lui Dumnezeu. Aşa precum sufletul este viaţă pentru trup, întocmai şi harul Domnului este viaţa sufletului. Şi, precum vieţuirea trupului se cunoaşte din lucrările trupeşti, de pildă din mişcare, din grăire şi din altele, asemenea şi vieţuirea sufletească se face cunoscută prin faptele duhovniceşti. Adică prin pocăinţa adevărată, rugăciune, dragoste şi frica lui Dumnezeu. Cercetează, creştine, prin această întâmplare sufletul tău şi vezi de nu cumva e mort. «După cum trupul fără suflet este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte moartă este» (Iacov 2, 20-26). (Sfântul Tihon din Zadonsk, “Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi”)
Sfântul Tihon din Zadonsk, despre suflet
