“Focul lumânărilor şi candelelor aprinse, precum şi cădelniţa cu cărbuni aprinşi şi cu tămâie binemirositoare slujeşte pentru noi ca şi chip al focului duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra Apostolilor, mistuind întinăciunea păcatelor noastre, luminându-ne mintea şi inima, înflăcărându-ne sufletele cu flacăra iubirii de Dumnezeu şi a unora faţă de alţii; focul în faţa sfintelor icoane ne readuce în minte înflăcărata iubire faţă de Dumnezeu a Sfinţilor, pentru care ei au urât lumea, toate amăgirile ei şi toată nedreptatea ei, ne aduce aminte şi că trebuie să-I slujim lui Dumnezeu, să ne rugăm Lui cu duh înflăcărat, care, de cele mai multe ori, ne lipseşte, fiindcă inima ni s-a răcit. Astfel, în biserică, totul este spre învăţătură, nu există nimic de prisos, inutil". (Sfântul Ioan din Kronstadt, “Liturghia: Cerul pe pământ”)
Sfântul Ioan din Kronstadt: “În biserică, totul este spre învăţătură, nu există nimic de prisos, inutil!”
