“Nefireasca dominaţie a cărnii asupra spiritului se explică, printre altele, şi prin aceea că spiritul pare a fi «îngropat» în carne, legat de aceasta. Aceasta iese în evidenţă îndeosebi în raport cu slujirea lui Dumnezeu.
Omul pare a se apropia de Dumnezeu mai mult cu gura, cu trupul, fals, nu I se închină în duh şi-n adevăr. Într-adevăr, trăim adesea ca şi cum n-ar exista în noi spirit, suprema treaptă a desfrânării vădindu-se în om atunci când spiritul este sufocat cu totul şi când omul rămâne doar trup şi nimic altceva. «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia pentru că sunt numai trup» (Facerea 6, 3).
Priviţi cu atenţie în ce chip Îl cinstesc oamenii pe Dumnezeu: veţi constata că trupul încearcă să o ia înaintea spiritului. La sfinţi se vede că spiritul precumpăneşte asupra trupului, fiindcă aceştia trăiesc cu spiritul, nu văd în lume nimic altceva decât spirit, înţelepciunea, atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu vădindu-se în toate. În orice fenomen, în orice lucru văd pecetea spiritului.
La oameni există o preponderenţă considerabilă a trupului asupra spirtului şi ea apare în faptul că ei recunosc doar cele ce pot fi percepute prin simţuri, nu văd – cum se spune – mai departe de lungul nasului; omul simţurilor, omul trupesc, vede lumea aproape ca şi fiinţele necuvântătoare, iraţionale; îl lasă rece înţelepciunea, puterea pururea fiitoare, bunătatea Creatorului.
Citeşte Cartea Sfânta şi vede în ea numai buchea. Când se roagă, mintea îi zburdă, trecând mecanic peste cuvintele rugăciunii, nu le pătrunde sensul, ignoră arta rugăciunii în duh şi adevăr. (…) Trupul va continua să domine lumea până la sfârşitul veacului, astfel încât «Domnul când va veni – să judece lumea – va găsi oare credinţă pe pământ?» (Luca 18, 8), ca şi la oamenii lumii celei dintâi (necredinţa este isprava trupului)”. (Sfântul Ioan din Kronstadt, “Viaţa mea în Hristos”).
Sfântul Ioan din Kronstadt, despre dominaţia cărnii asupra spiritului
