“Dacă pe crestele cele înalte ale munţilor vedem arbori vajnici şi puternici care, prea adesea, cu furtuni şi vânturi năpraznice se luptă şi pururea de primejdia răsturnării şi a doborârii sunt ameninţaţi şi de la aceştia, cu gândirea noastră, la cei ce se află pe culmea stăpânirii şi a dregătoriilor veacului de acum să ne întoarcem, şi de furtunile şi valurile tulburărilor care îi luptă pururea pe cei din dregătorii să ne aducem aminte. Să gândim apoi câtă osteneală şi grijă au ei în viaţă şi cât de puţină le este lor liniştea şi alinarea pe acest pământ. Dacă la acestea vom cugeta, apoi multă adeverire vom găsi în cuvintele Scripturii care a zis că: „Mai bună este pâinea cu sare în casa săracului cu linişte, decât punerea înainte a bucatelor cu multă tulburare în casele împăraţilor” (Pilde 15, 17; 1 7, 1). Acestea înţelegând, pururea de dregătorie şi ranguri vom fugi şi pe calea liniştii şi a sărăciei totdeauna vom alerga”. (Părintele Ilie Cleopa, “Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri”).