“Omul este mai mult decât o maşină oarecare sau un sac gol. În el, pe lângă toate celelalte, funcţionează mereu şi conştiinţa; ea îi trimite impulsuri. Dacă în jurul nostru şi înăuntru, în sânge, este mereu zgomot, atunci bineînţeles că nu mai ascultăm aceste impulsuri. Nu ştim cine suntem. Suntem târâţi de puhoiul unui râu de munte. Dar închipuiţi-vă că acolo, în râul cel de munte, omul luptă între viaţă şi moarte şi, după o piatră oarecare, într-un colţişor, deodată se opreşte. Şi acolo este linişte. Şi, slavă lui Dumnezeu că a izbutit să iasă de acolo măcar pentru o clipă. Iată, atât de dramatice pot fi lecţiile din care putem învaţă adeseori în timpul vieţii. Lucrul acesta trebuie trăit. De zeci de ori. Numai atunci începe o oarecare strălucire tăcută şi umilincioasă, care va rămâne. Apare experienţă, deprinderea, şi omul începe să vadă în acest întuneric. E ca şi cum ai intra din stradă într-o încăpere întunecoasă şi n-ai vedea nimic la început. Abia apoi începi să vezi. Odată cu trecerea anilor. Această discuţie nu este pentru cei tineri. Ei nu pot să se raporteze astfel la problemele de felul acesta. Omul care are puţină experienţă de viaţă, care a suferit puţin, umblă pe alte căi. El are alte interese şi necesităţi. (Compozitorul Arvo Part, Cântul inimii – puterea cuvântului şi a muzicii).
Compozitorul Arvo Part, despre conştiinţă
