În ziua a noua a lunii iulie, creştin ortodocşii fac pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei, din Sicilia. Despre Sfântul Mucenic Pangratie Sinaxarul ne spune că s-a născut pe vremea când Mântuitorul Iisus Hristos trăia pe pământ. “Părinţii lui Pangratie erau din Antiohia. Auzind despre Iisus Hristos, tatăl lui Pangratie l-a luat cu el pe fiul său şi au mers să-l vadă cu ochii lor pe Marele Învăţător în Ierusalim. Minunile şi învăţăturile sfinte ale Mântuitorului l-au uimit pe tatăl lui Pangratie şi a crezut că Hristos că este Fiul lui Dumnezeu. Astfel, s-a apropiat de discipolii Lui, mai ales de Apostolul Petru. Atunci a avut ocazia şi tânărul Pangratie să-l cunoască pe Sf. Apostol Petru. După Înălţarea Mântuitorului, unul din apostoli a venit în Antiohia şi i-a botezat pe părinţii lui Pangratie şi pe toţi cei din gospodăria lor. După moartea părinţilor, el a lăsat totul în urmă şi s-a retras la Pontus să trăiască într-o peşteră, petrecându-şi zilele în rugăciune şi meditaţie. Sf. Apostol Petru l-a vizitat pe Pangratie la Pontus, pe când trecea prin acele părţi. Odată l-a luat cu el în Sicilia unde se afla pe atunci Sf. Apostol Pavel. Împreună, cei doi sfinţi apostoli l-au numit pe Pangratie Episcop al Taorminei” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
Sfântul Pangratie a lucrat cu zel la iluminarea creştină a oamenilor, astfel încât, pe lângă învăţătură, într-o singură lună el a construit o biserica unde-şi oficia sfintele slujbe, iar numărul credincioşilor a crescut simţitor, aproape toţi din Taormina şi din oraşele învecinate devenind creştini. “Sf. Pangratie şi-a păstorit turma timp de mai mulţi ani. În acest timp, păgânii complotau împotriva lui şi, găsind un prilej potrivit de a-l ataca, aceştia l-au omorât cu pietre. Astfel, Sf. Pangratie a murit ca mucenic.
Tot la 9 iulie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Chiril, episcopul Gortinei. A fost episcop în Insula Creta timp de 50 de ani şi după cum arată istoricii, acesta a suferit în vremea Împăratului Decius (249-251) sau a lui Maximian (284-305). “Adus la judecată în faţa guvernatorului Lucius, i s-a cerut să jertfească la idoli, dar sfântul părinte şi-a apărat cu tărie credinţa, renunţând să împlinească porunca cea distrugătoare de suflete. Guvernatorul l-a condamnat pe Sf. Chiril să fie ars dar flăcările nu l-au atins. Văzând minunea, mulţi păgâni au crezut în Hristos, în frunte cu Lucius, care a slăvit pe Dumnezeul creştinilor şi l-a eliberat pe sfânt. Sf. Chiril şi-a continuat predicile şi a întors pe mulţi păgâni la creştinism fiind, în acelaşi timp, mâhnit că nu a suferit martiriu pentru Hristos. Guvernatorul a fost informat despre bogata lui activitate de convertire a necredincioşilor, întorcându-i de la întuneric la lumină, şi a fost din nou condamnat, de această dată la tăierea capului cu sabia. Auzind sentinţa, sfântul s-a dus cu bucurie să-şi pună capul pe butuc pentru apărarea Adevărului şi, la vârsta de 84 de ani, a murit de bunăvoie sub sabie” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
